Fericirea nu se cumpara in rate

Sau cel putin nu fericirea mea. Nu stiu ce sa zic, nu pot. Sunt multe lucruri pe care as vrea sa le spun, desi mai bine le-as tine inchise. Dar nu pot nu, nu vreau. Am trait mai mereu cu iluzia ca toate merg bine. Si nu e asa. Se aduna, pas cu pas, un teanc de ganduri insirate care ma doboara in fiecare zi. Pentru prima data dupa o lunga perioada de timp, plang in timp ce scriu. Nu s-a mai intamplat asta de la faimoasa AMA. Deseori incerc sa schitez si cel mai mic zambet, dar nu pot. Nu ma simt deloc fericit, ci dimpotriva ma simt ca intr-un episod din Supernatural in care oricat de mult as incerca sa salvez situatia outcome-ul e acelasi.

Azi, pentru prima data in viata am simtit ca-mi fuge pamantul de sub picioare, am simtit pur si simplu ca nu mai pot sta in picioare, si nu intelegeam de ce in ciuda moleselii imi simteam picioarele de lemn, dar reuseam sa merg mai departe.

Incertitudinea ma omoara lent, dar sigur.  Nu-mi place ca nu stiu ce-mi rezerva ziua de maine si chiar daca as stii oare ar fi buna informatia asta la ceva? Intr-un final am ajuns in camera si m-am linistit, dar pentru cat timp? Cat timp o sa dureze linistea asta. Sper sa fie cat mai lunga.

De la ce a pornit totul? Raspunsul meu e nu stiu. Sunt toate niste ganduri amestecate pe care doar o lumina de la capatul celalalt al tunelului le poate dezlega.  Asa cred ca am ajuns la citatul pe care il aveam la status de 2 saptamani: “Trust is like a stack of chips in Vegas. Now you have it, now you lose it”. Si asa este. Cred ca nu mai are rost sa-mi exprim frustrarile doar intr-un singur post dedicat unei persoane. Din pacate, am pierdut o prietena. De fapt, ma asteptam sa pierd o prietena. (De foarte mult timp asteptam asta).

Cineva ar putea spune ca sunt cinic, dar sunt doar eu. Sunt una din persoanele care taie orice legatura cu oamenii care ma tradeaza si n-au incredere in aptitudinile mele si in loialitatea mea. Spun ca ma asteptam la asta pentru ca de ceva timp incepusem sa vad cine e, stiam ca-i merge mintea si stiam ce poate. Doar am lasat-o sa mearga cat de departe poate si sa vad cat de mult conteaza loialitatea mea pentru ea. Se pare ca nu a contat foarte mult. Dar stiti quote-ul ala din Grey’s “People always leave”! Se pare ca da. E adevarat. Am plecat, deoarece nu ma mai vedeam lucrand alaturi de ea, ci doar de oamenii care mai contau pentru mine acolo. Pentru a 1000 oara, urasc tradatorii si mincinosii.

Urmeaza “She’s Out Of My League”. Oare? E la fel ca in catch phrase-ul filmului: “How can a 10 go for a 5? Sincer, nu stiu, chiar nu stiu. Probabil ca jucam in ligi diferite, dar frustrarile se aduna, si se aduna. Nu e posibil doar sa vreau asta, ci trebuie sa stiu si cum sa-mi gestionez efortul sa pot ajunge acolo. Din pacate, e o distanta destul de mare pana acolo, dar oare pot sa ajung acolo. Momentan ma zbat, vreau sa ajung la ea, la o EA, oricine ar fi ea. Vreau sa fiu fericit si sa fie fericita. E greu, dar nimeni nu a zis ca e usor sau ca pot pocni din degete si hop ea e langa mine. It’s just that feeling of not having someone around for a long time that drive’s you crazy. Te face sa crezi oare de ce? Ce-ti mai trebuie? De ce nu poti fi cu cineva?

Inca n-am gasit raspunsuri la intrebarile astea. Desi ar fi trebuit sa gasesc pana acum.Fie ca a fost Y, sau X, fie ca a fost cea cu David sau poate the wierd one, inca nu am gasit raspunsul la acele intrebari. Bad for business, bad for me isn’t it?

Neah! It just fine. Sau poate ca nu e fine daca asta inseamna (freaked out, insecure, nevrotic and emotional). Poate dupa un somn bun o sa fie toate mai clare.

680 de cuvinte and counting si inca nu am terminat. Imi vin si acum cuvintele profului de GFI, de saptamana trecuta cand ne-a predat despre investitii, previziuni, riscuri si orientare. Lucrurile astea m-au pus pe ganduri de cum am plecat de la facultate si pana am ajuns la munca, dar in fiecare zi am inceput sa dezbat alte lucruri in that brain of mine.

Am pus in balanta multe intrebari date de prof si am ajuns la un punct la care ajunsesem si inainte. In cat timp preconizati ca va puteti recupera investitia? Iarasi, greu de raspuns. A meritat sau nu? Si pana la urma m-am gandit daca ultimii 3 ani au meritat. M-am ales cu ceva dupa ei? As fi facut altceva?

Interesant e ca sunt multe lucruri care au meritat. Si ma refer la clipele fericite din SiSC, la munca pe proiecte si in echipa si la multe alte lucruri care m-au scos dintr-o anumita stare la un anumit moment din viata mea. Multe din persoanele acelea mi-au dat puterea sa merg mai departe cand when I was about to crack and lose my minds. Cateva din ele nu mai sunt acolo, dar tot le respect pentru modul in care m-au ajutat.

Dar vine partea a 2-a. Am fost la un moment dat intrebat de ce naiba am continuat facultatea asta. Sigh. Am raspunsul in momentul ala ca urasc sa las lucrurile neterminate. Si asa e. Sunt foarte incapatanat cateodata si vreau sa imi iasa lucrurile asa cum incerc eu mai bine sa le planuiesc si am invatat sa urasc planurile. De ce?

Pentru ca nu ies niciodata cum trebuie. Intotdeauna trebuie sa se intample ceva care sa dea totul peste cap si sa-mi spulbere orice farama de speranta. Momentan ma aflu in fata unei ecuatii cu multe variabile si multe necunoscute care implica in mare parte si pasajele dezbatute mai jus. Sunt intr-o situatie pe care nu stiu cum sa o rezolv si avalansa de ganduri nu imi da pace. Legat de facultate, adevarul e ca unele materii ma seaca de puteri si nu le mai suport. Nu mai pot pur si simplu sa ma descurc cu ele. Simt ca fiecare neuron indreptat catre materia X, pe care deabia ma tarasc sa o pricep ar fi mai folositor pentru a intelege altceva. Si nu sunt prost. Daca as fi, nu as mai fi aici sa scriu lucrurile astea.

Doar ca nu sunt cea mai inteligenta persoana din lume si nu pot pricepe totul ca altii. Uneori chiar deloc. Si oare ma intreb de ce naiba ieri vedeam numai flashback-uri cand trecea metroul prin fata mea in drumul spre scoala. Si ajung astfel, iar la vorbele profului de GFI: orientarea.

Daca as zice ca regret ceva pana acum, probabil as fi cel mai mare ipocrit. Nu e vorba de regret ci mai mult de orientare si consiliere. De sfaturile de care as fi avut nevoie la un moment dat in viata, care probabil nu m-ar fi adus acum la 22 de ani in situatia in care ma gandesc ce naiba imi rezerva viitorul. Da stiu, multi m-ar injura si mi-ar zice: “Frate, dar tu nu esti normal, doar e ASE”. Da e ASE, dar e cea mai grea facultate de aici la care puteam ajunge. Si mi-am ales-o foarte prost. De fapt din cate imi amintesc nimeni nu mi-a dat un sfat concret si coerent despre viitoarea orientare in cariera si atunci cand mi-am ales optiunile am gandit  destul de prost: REI, CSIE, CONTA si MRK. Nu a fost nimeni langa mine sa-mi spuna: “bai tu te descurci bine aici, de ce nu incerci”. In momentul in care am dat de design, blogging si PR am stiut la ce sunt destul de bun ca sa rezist si din pacate nu se numeste programare. Programarea pur si simplu absoarbe totul din mine si nu reusesc sa ma identific cu ea, o urasc si deabia mai reusesc sa-i fac fata. Si chiar daca as fi optat pentru o alta specializare decat info, tot n-as fi scapat de programare sau matematica.

Imi place designul (mai ales cel pentru print) si imi place mult sa scriu si m-am gandit serios sa ma axez pe lucrurile astea doua (asta inseamna advertising), dar momentan viitorul e sumbru. Inca nu stiu ce o sa fac, daca o sa trec anul sau daca o sa-l trec, ideea e ca nu ma mai tin puterile sa raman in Cibernetica. Aproape ca m-am saturat. De ceva saptamani bune ma gandesc la Marketing ca la o alternativa, dar ar fi destul de greu sa o iau de la capat. Nu ar fi imposibil dar ar fi greu. Cred ca m-ar ajuta mult in ceea ce fac si mi-ar prinde destul de bine. Si nici macar nu as programa. As face ceva care in mod sigur imi place si vreau sa stiu mai multe. Combinatia asta de PR+Marketing+Publicitate nu numai ca suna bine dar si imi plac conceptele si vreau sa le aplic.

Problema se pune insa altfel. Cum ar reactiona ai mei? Sau multe persoane din familia mea? Ar fi dezamagite si nu m-ar ajuta? Iau in calcul si posibilitate asta si e destul de mare. Dar nu pot face altceva. Si nu vreau sa ma intorc acolo. Nu vreau sa fiu un nimeni intr-un oras uitat de lume in care nu am prieteni si sa las in urma tot ce am cladit aici: oamenii misto pe care i-am intalnit, locurile prin care am mers, evenimentele la care am asistat si lucrurile bune care mi s-au intamplat.

Cred ca e timpul sa ma gandesc mai mult la mine si sa incep si mai serios decat am facut-o pana acum sa muncesc pentru a ma bucura de lucrurile pe care mi le-as dori sa le am, locurile unde am dorit sa merg si nu am reusit, sa ma pun si pe mine de acum incolo inaintea familiei. Got to move on, because I’m not 18 anymore, and if I don’t help myself no one will. Sigh.

Si da! Fericirea nu se cumpara in rate. Oricum nu fericirea mea. Doar se castiga in small increments, prin munca+iubire+dezvoltare+prieteni+networking si bani. Pentru mine nu exista fericire in vile, telefoane, masini sau femei frumoase ci doar investind timp si resurse o pot indeplini.

PS: “A man can be destroyed, but never defeated”

[youtube xN0FFK8JSYE]

10 years ago

4 Comments

  1. As vrea sa-ti spun ca it will be perfect – dar prefer sa-ti zic ceea ce stiu sigur 🙂

    Speranta de viata va ajunge pe la 80-90 – deci, ai tot timpul din lume sa recuperezi sa gresesti sa stand up again.

    Am citit recent ca in order to be really good at something you first must enjoy the process of transformation from lousy to magnificent…

    Asa ca… daca vrei sa termini cibernetica – termin-o… ca pana la urma.. programarea iti structureaza gandirea… si incearca iqadskate ;;)

    >:D:D< spor

  2. That’s so fuckin’ true…
    Dar totusi fericirea vine in transe, ca banii de la FMI, dar ca si acolo trebuie platit un pret destul de mare pentru putin.. 🙂

  3. Wow.. I understand how you feel.. Dar cred ca asta e varsta la care inca mai avem energia si puterea sa ne zbatem, sa cerem mai mult, sa obtinem mai mult. Asa ca Fight!

    Stii si tu ca de multe ori conteaza mai mult drumul parcurs decat destinatia finala! Heads up, mate!

  4. I had no idea 🙂 Stii sa-i faci pe ceilalti sa se simta foarte bine cand sunt in preajma ta, nici nu lasi sa se observe ca te-ar framanta ceva anume… Ma simt prost ca nu am observat >:D<
    O sa-ti citesc blogul mai des de acum 🙂

    Ce zic eu… Legat de facultate, i feel you. Si eu mi-am gresit total calea, nici prin gand nu mi-a trecut sa dau admitere si la Marketing (dap, my fave too de cand cu ASER). M-am dus direct la Comert pentru ca… am crezut ca am multe posibilitati.
    Eu sunt mai fraiera din fire, nu am tupeu sa fac transfer de facultate, nici macar nu reusesc sa ma mut in aceeasi grupa cu Alex… Dar tu sigur poti. Fa ce-ti place, nu ce trebuie. Ai tot dreptul sa fii tu fericit si multumit ca ti-ai urmat propriile decizii… Parintii vor accepta intr-un final, ei ne iubesc orice ar fi 🙂

    Iar fericirea… o sa vina, cand nu te astepti. Nu stiu despre ce-i vorba cu EA and all… dar crede-ma ca nici eu nu sunt popular girl cu mare experienta. Am avut si eu dramele mele in tinerete 🙂 Dar vin si zile insorite!

    Hai la o bere in weekend, si asa am devenit sobolan de casa, trebuie sa ma hidratez putin :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *