Poveste de martie

Featuring subsemnatul in stagii diferite ale vietii. Dragos, in maiestria lui cu bicicleta de contratimp Specialized, special desenata pe masurile lui si ale lui Contador, mi-a aruncat in drumul lui o spita, adica o leapsa mai pe romaneste. Si se pare ca mai nou lumea ma tot bombardeaza cu lepse. Acum trebuie sa vorbesc despre o poveste de martisor.

Se face ca sunt nascut exact de martisor (Adica de 1 martie). Ce sa-i faci. Cadou pentru mama. Asta e. Uneori e chiar fun, alteori e momentul perfect pentru caterinca. Pentru unii. Nu pentru mine. Teoretic ar trebui sa iau ziua asta in serios. Practic fac asta. Maine fac 23 de ani si nu am habar cat de repede au trecut.

Revenind la povestea noastra. Ziceam ca nu e usor ca sunt nascut pe 1 martie. De ce?

Pentru ca e o zi legata de femei, iubite, sotii, amice, mame, etc. Pentru ca ar trebui sa le facem cadouri. Martisoare (dar nu prostii din astea), flori si orice altceva vor ele. De la o vreme nu prea mai dau martisoare, pentru ca sarbatoarea si-a pierdut mult din farmec. Dar fiind si ziua mea, obisnuiesc ca pe langa un zambet sa impart si niste ciocolata. Pur si simplu mi se pare un lucru de bun simt.

Ziceam ceva de 1 martie in diferite stagii ale vietii mele. Here it goes:

1 martie in generala: Ce dragut! :redface: E ziua ta. Sa ne traiesti! Azi scapi de martisoare. Cat de tare.

1 martie in liceu: In fiecare an diriginta era uimita ca aduceam bomboane. Pana cand intotdeauna isi dadea seama la spartul targului ca e ziua mea. Si iarasi scapam de impartit martisoare, dar in schimb primeam apelativul: : “ROFL, ce misto. Esti nascut de ziua muierii” de la colegii masculini din clasa. Si in fiecare an era asa. Dar trebuia sa ma obisnuiesc cu asta. Suportam si liceul trece.

1 martie in facultate: Perioada in care n-am mai dat 2 bani pe ce zicea lumea, doar plecasem de acasa, nu? Nu am mai cumparat prea multe martisoare de atunci, dar ecoul general era: “Ce misto!”, “Cat de tare!”, “Genial, omule. Acum chiar nu trebuie sa mai faci cadouri azi, ai scapat.”

1 martie intr-un ONG: Probabil cel mai emotionant moment ever. Fiind un om mai cu bun simt invatat de la mama si tata, evident ca am adus ciocolata. Vreo 3 cutii. Cu VISINE. Erau cu dedicatie pentru cineva. Apoi spre dupa amiaza aveam sedinta de STS. Mai mare mi-a fost surprinderea cand am intrat in sediu si 30 de oameni si-au dat cu subsemnatul pe o felicitare si mi-au cantat in cor “La multi Ani!” Best birthday ever. De atunci SiSCotii mi-s dragi rau de tot. Chiar daca nu ma vad cu ei prea mult.

Asta e cam toata povestea mea. Oana Bratila, Valentina Roman si Sara Nistor. Care e povestea voastra?

7 years ago

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *