Brieful de dimineata

Ma trezesc. Skip peste partea matinala. Imi pun Nike-urile de publicitar in picioare, ipodul nano in urechi, rucsacul in spate si o intind spre birou. Afara ba e soare, ba sta sa ninga, doar al de sus cunoaste. Macar sa se imbunatateasca vremea asta mai repede sa nu iau raceala de la PRista mea preferata de la 3.

La metrou lumea claie peste gramada se grabeste catre unul dintre infinitii mastodonti din sticla ai Bucurestiului.  Nu trece mult si Shinkansen-ul mult vizat ajunge in statie. Oamenii se tot imbulzesc sa prinda un colt de bara pentru a-si sprijini corpul inca adormit dupa o noapte dura. Eu linistit ii las sa se urce si astept urmatorul glont.

8.25. In sfarsit ajunge in statie si limuzina mea cea noua. Cu greu ma despart de peronul plin de aer dar intr-un final reusesc sa pasesc in tren. Vad din departare un loc liber insa ca un gentleman ce sunt il cedez domnisoarei grabite din spatele meu. Desigur, doar ca sa pot sta in fata ei sa-i admir decolteul extensibil. Imi trece prin cap o idee. Dar trece repede. Imi scot frumos din rucsac cartea despre design si ad-uri si incep sa o rasfoiesc pana la statia de destinatie.

Ceva imi spune ca mi-am pierdut interesul pentru decolteul din fata. Ridic capul din carte si deja vad ca am ajuns la Unirii. Dupa alte cateva minute sunt la birou. Nimeni nu e afara la tigara, semn ca frigul inca taie in carne vie. Intru, o salut pe secretara de la parter, urc la 1 sa le salut pe fetele de la HR, dar vad ca nu se obosesc sa zica neata.  Inca n-au resimtit efectele cafelei de dimineata. Fug repede cu liftul pana la 3, sa-mi salut PRista preferata, adica PRistele si macar acolo nu gasesc discutii de genul: “Vai tu faaataa!”.

Dau sa iau liftul pana la 2, cand ma opreste unul de la digital si ma intreaba: “Auzi, poti sa-mi imprumuti si mie Luerzer-ul despre Fotografie?”. Eu: “Sigur. Treci pe la mine prin birou mai spre dupa amiaza. Se rezolva.” Ajung in birou, imi arunc geaca si rucsacul in cuier, deschid Macbook Pro-ul de 17 si imi iau in primire amicul Photoshop.

Toate bune si frumoase, dar unde sunt copywriterii? Realizez ca jumatate din sunt prezenti dar inca le mai vajaie capul dupa betia de aseara, iar jumatatea cealalta inca se reface dupa betie. Naspa inceput de zi. Pentru ei. Pana cand?

Pana cand printr-un check-in miraculos pe foursquare intra Creative Director-ul pe palier si ne zice: “Baieti si fete, haideti la 4 in sala de conferinte. Clientul ne-a trimis un brief.” 2 Copy tipa: “Altul?” Un art le sopteste: “Usor bai baieti ca avem timp si de clientul ala mare. Acum ne ocupam de asta.”

La 4, soc si groaza. Brieful: “Vrem o campanie integrata despre Romania”. Copywriterii deabia treziti din mrejnele lui Bacchus injura. Artzii se gandesc ce naiba sa faca de data asta. “Clientul e un dobitoc!” arunca cineva cateva cuvinte din multime. Gata. Brainstorming.

Trec cateva ore. Nici o idee coerenta nu porneste de la nimeni. Toata lumea o da in balarii: “Hai sa facem misto de x”, “Ba nu. Facem misto de y.”, “Da de ce nu ne luam de Iri si Moni?”, “E mai tare sa facem caterinca de manelisti” pana cand Creative-ul se invarte prin sala si zice: “Oameni buni, lasati aberatiile astea tampite. Sunt niste porcarii!”. Apoi se uita la mine si zice: “Bai, Laur da tu n-ai nici o idee, nu zici nimic?” Eu, ma ridic de pe scaun si intr-un moment de acalmie incerc sa o dau la intors da stiu ca nu merge. Si zic:

“De ce nu am face noi o campanie in care romanii sa sufere. Sa le furam tot ce au mai scump, sa-i denigram, sa-i facem sa ajunga in punctul ala in care trebuie sa gandeasca ce naiba fac cu viata lor. Sa se opreasca pe strada si sa zica <<Da ce naiba facem cu viata noastra?>>. Sa constientizeze ca orice lucru prost le va aduce inca o pata pe reputatia lor si asa innegrita. Sa le inducem ideea ca nu sunt buni de nimic si sa realizeze ca gresesc. Sa nu gaseasca scuza: <<Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul>>. Asta e Romania.”

“Si dupa?” intreba Creative-ul. “Dupa, facem reveal-ul. Lasam buba sa explodeze. Ii facem sa se simta bine. Le dezvaluim ca de fapt ei nu sunt asa.”  Si din intrebari peste intrebari se ajunge la: “Cum adica? Ceva de genul <<Nu suntem buni la t>> care devine <<suntem buni la t>>”.  Eu: “Da, chiar asa.”

Creative-ul: “Buna, ideea. Da acum hai acasa ca deja stam de la 12 in sedinta. De maine ne ocupam de campanie. Pana vineri sa fie gata tot. Bravo, pustiule. Dintre toti desteptii pe care i-am auzit azi tu ai zis ceva coerent. Vrei sa te ocupi de grafica? Pentru campanie ma refer.” Eu: “Da, de ce nu.”

In sfarsit publicitarul din mine, fericit ca i-a iesit pitch-ul in fata echipei si a creative-ului iese din agentie si trage in primul Mec pe care il intalneste. Foamea era mare. The End.

Desigur aceasta poveste este doar un pamflet si ironizeaza putin campania “Asta E Romania”. Adica e doar o poveste frumoasa, inceputa din nevoia de a glumi putin pe seama publicitatii. Eu unul am ramas putin uimit cand am vazut poza de mai jos si m-am gandit daca e sau nu vorba de o campanie. Pana cand am cautat sa vad cine detine domeniul dar pana nu s-a facut revealul nu m-am gandit ca ar fi o campanie facuta de McCann.

Dar, da mie unul mi-a placut campania. Un fel de versiunea 1.2 la ROM. Mi-a placut ideea de a le lua romaniilor respectul de sine, de a-i face sa constientizeze ca ceea ce au inseamna ceva pentru ei si ca ar trebui sa lupte pentru ceea ce au. Vizualul simplu, negru cu putin alb si galben, fara culori stridente sau alte elemente care ar putea bate la ochi.

Un set de replici bune (copywriterii isi fac treaba), usor de inteles si destule de intense incat sa iei foc pe moment sau in cazul meu sa te bufneasca rasul, un teasing bun de 2 saptamani si un reveal interesant. Cati dintre voi v-ati fi asteptat la asta? Aud?

Gata cu vorba lunga. E suficient ca mi-a placut.

8 years ago

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *