Redescoperă România 4 – Drumul spre mare

După un somn de câteva ore, trezirea pentru plecarea într-o excursie este musai să se facă de dimineață. Eventual blindat cu 2 alarme puse la ore diferite pentru siguranța trezirii. Zis și făcut. Trezit la timp, punctual la locul de întâlnire și ridicat la timp de șofer. Așa mi-am început ziua.

Începutul călătoriei a fost momentul în care echipa din Duster-ul cu numărul 3 era în formulă completă. Deviza zilei: “We fly low, we ride slow”. Ok, tocmai ce aflasem cine e Captain Slow. Atmosfera liniștită, muzică faină și multe glume spuse în mașină. Până la primul Petrom, unde ne-am reunit cu restul găștii și ne-am împărțit pentru a vedea obiectivele de azi. Echipele 2,3 și 4 și-au luat zborul spre Capidava și Cheile Dobrogei, iar oamenii din 1 și 2 spre AdamClisi și Tropaeum Traiani.

Ajuns pentru prima dată într-un roadtrip adevărat prin Dobrogea am poposit pe malul Dunării, pe locul fostului castru Roman Capidava,  acum fiind o pereche de 2 ziduri cât de cât solide și multe ruine. Păcat că nu a fost pe lângă noi un om din domeniu pentru a mai afla câteva chestii despre această așezare. Ceva în plus față de orele de istorie din liceu.

Un roadtrip nu se termină fără puțin offroad și un mic ocol până la Mânăstirea Casian. Se pare că turismul bisericesc este în floare în această zonă a țării, atracția principală fiind peștera Casian aflată la 300 de metri de incinta mânăstirii, într-o semivale, pe malul unui lac. Dacă vreți vreodată să ajungeți aici, luați o pereche zdravănă de bocanci cu voi. Drumul pietruit și treptele mici îl fac imposibil de parcurs până la peșteră.

De aici am pornit către Cheile Dobrogei, o formațiune  de roci specifice zonei, cu câteva “creste” în forme care de care mai ciudate și cu o priveliște minunată către șoseaua de la poale. Merită vizitat locul pentru vederea panoramică superbă pe care o oferă.  Vadu era aproape.

Nu, nu. Nu vadul unui râu, ci plaja din localitatea Vadu. E o plajă sălbatică, de care nu am mai auzit până acum, însă am descoperit că vestea s-a propagat rapid și am găsit aici mulți turiști. Sezonul propice pentru a merge aici este undeva în iunie, în celelalte luni de vară fiind închisă din “rațiuni” de rezervație națională. După 6 ani am pus piciorul pe o plajă și am simțit valurile mări. Parcă a început să-mi placă din nou marea.

Gata pe ziua de azi. Mâine, mă voi plimba prin Constanță și apuc ziua Marinei la mare. În alți ani veneam ori înainte, ori după ea și ratam festivitățile. Pozele mele din prima zi le găsiți aici, iar alte poze găsiți aici.

Toate poveștile le puteți vedea aiciRedescoperă România este un proiect Petrom, împreună cu BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul Național al Țăranului Român.

11 years ago

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *