O zi la facultatea de social media și blogging

De curând m-am înscris la cursurile Facultății de social media și blogging. Mă tot băteau ai mei la cap să dau admitere ba la Politehnică, ba la ASE, ba să încerc la academie. Dar nu. Este plină țara asta de ingineri, economiști și polițiști. Iar jumătate dintre ei stau pe bară. Am auzit eu că din facultatea ieși bine și îți mai rămâne și ceva în cap după ce termini.

După vreo două, trei săptămâni de mers la cursuri și seminarii am aflat că de aici ieși problogger sau social media something. Este ok, amândouă din lucrurile astea sigur o să mă ajute. Mai mult, am aflat că au și un forum dedicat, unde nu se plânge lumea de profesori și nu se vând locuri în cămin pe sub mână. Se numește Blogoree și am găsit pe el lucruri simple pe care nu le știam și m-au ajutat în toate temele.

Da, temele. Știți voi, lucrurile acelea pe care le primeam de la profesori în liceu și generală. Doar că acum se numesc task-uri. Teme a început să fie un concept demodat și în neconcordanță cu era 2.0.

Toate bune, dar ce naibă studiezi?

Dacă vă zic că studiez cele mai mișto lucruri din comunicare, o să mă credeți? Mă gândeam eu că nu. Hai, că le înșir aici și vi le explic pas cu pas. Ca blogger e musai să știi să scrii creativ, așa că merg la cursul lui Augustin Radu de Creative Writing. Mult bla bla pe acolo dar nu întotdeauna scriem pentru bani și campanii nu?

Undeva, marțea spre seară am un curs de planning și strategie. Cică-i important dacă vrei să te strige lumea social media something într-o strategie și vrei să mergi la bloggeri cu campanii. Frumos, ce pot zice. Doar trebuie să mai aprofundez, că profa, Bogdana îi zice lumea și nu ne lasă să respirăm la cât ne predă. Am pe undeva pe acolo intercalat și un curs de WordPress. Lumea zice că nu ești blogger dacă nu ai domeniu propriu și nu știi să mânuiești un WordPress. Interesantă platforma mai ales că ni se predau tips&tricks, modalități de instalare și administrare plus alte zeci de mii de tâmpenii utile. Hoinaru se ocupă de asta.

La cursul de Facebook toată lumea vorbește de ce schimbări face Zuckerberg pe platformă, de cum ei lasă baltă Facebook-ul pentru Google+, că Zuckerberg e un laș și fură sau copiază de la toți. Eu, mă așez cuminte în ultimele rânduri și ascult atent istorisirile lui Alex Negrea despre pagini, aplicații, conținut de calitate, metode de atragere a fanilor pe anumite pagini și multe alte lucruri noi. Desigur, toate prelegerile le găsim apoi și pe blogul lui.

Joia, mai pe seară așa, la ora la care de obicei lumea este invitată la diferite evenimente eu mă așez în rândul al doilea la geam, la cursul de publicitate online al lui Doru Panaitescu. Umblă vorba prin sat că publicitatea online e tare la modă zilele astea și că proful ne învață în câteva zile ce alții pun în practică ani întregi.

Colegii îmi șoptesc din cască că dacă vreau să fiu blogger trebuie să știu și ceva editare foto și video. E clar că nu duc lipsă de astfel de cursuri. Profesori? Sunt destui care să ne învețe, faza e că eu îi am pe cei mai buni. RăzvanBB la video și Zdeto la foto.

Am mai aflat că dacă vrei să fii blogger sau social media something trebuie să ai habar de ceva PR și să știi cum să organizezi un eveniment. Se pare că avem o Nebuloasă ca profesor. Profă faină, glumește cu gașca da și când ne prinde că nu știm ceva, ușă scrie pe noi. Poate scăpăm de bucluc cu câteva nefiltrate. La cursul de branding personal îl avem pe Titus.

Când vine vorba de scris, experimente și blogging 101, Bobby Voicu ne sare în ajutor și ne mai spune că dacă facem spam tot experimentăm. Că tot băgați până la coate în spam, avem și un curs de așa ceva. Profesorul titular e Blogatu. Dezavantajul este că pentru a putea trece trebuie să scriem un singur subiect: Cum să nu facem spam.

La cursurile de Twitter și Foursquare, îl avem titular pe Auraș. Gluma-i glumă, dar ne învață cum să folosim eficient platformele astea două și să nu aberăm aiurea pe ele. Fără hashtag-uri irelevante, fără check-in-uri la metrou și fără conectarea contului de Foursquare la Twitter și Facebook.

Lăsând gluma la o parte la modul cum se desfășoară și dezvoltă online-ul în România ar trebui să existe cât de curând o astfel de facultate pentru oamenii pasionați și că putem să ne aliniem la standardele din afară. Cum în UK există cursuri speciale de social media la facultățiile de comunicare ar trebui să existe și la noi.

Acesta nu este un post pe care îl scriu pentru că vreau să merg la evenimentul de relansare al Blogoree, că oricum deadline-ul a expirat de ceva vreme, dar totuși îmi doresc nespus de mult să facem cumvă să existe o astfel de facultate. Și diseară ne vedem la Friends în mansardă la expoziție de ciorne creative.

8 years ago

6 Comments

  1. Corect! “Cum în UK există cursuri speciale de social media la facultățiile de comunicare ar trebui să existe și la noi.”

    1. Păi asta este și ideea că în afară toate colegiile mari au în curricula respectivă un curs semestrial sau pe module de social media. Asta pentru facultățiile de comunicare. Din când în când se merită să dai pe la un târg educațional că poți descoperi lucruri faine. Chiar dacă te interesează sau nu studiul în străinătate.

    1. Păi da, normal că o iau. Dacă ar fi existat așa ceva la noi și aș fi știut acum câțiva ani lucrurile pe care le știu acum eram clar client fidel la cursurile facultății. Nu-mi mai băteam capul cu ASE sau orice altceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *