Portoroz, Cannes și puștiul minune

Trezitul de dimineață pentru o persoană obișnuită era un calvar. Totuși el avea damblaua asta să se trezească devreme. Bine, nici chiar atât de devreme că bătea la ochi și oricum să dai bună dimineața în același timp cu granzii din industrie i se părea aberant și la fel de eficient ca o tură de Angry Birds jucată în baie.

Hai să fim serioși. Era tânăr și muncea pentru ceea ce-și dorea. Cum de reușea să doarmă doar 3-4 ore pe noapte? Oare putea rezista cineva în ritmul acesta câteva luni bune?

Sincer, lui nu-i păsa. Mai mult decât goana infinită după bani, crescută în mintea fiecărui puștan gata să se bată pentru a rupe în două industria, el voia și altceva. Nu căuta bani, premii sau faimă. Dar ce voia el de fapt?

Fără nici un dubiu lumea din jurul lui credea că el e la fel ca restul. Bani, mașini, premii, femei, Gaia, Portoroz, Cannes și New York.  Da, lucra în publicitate. De fapt, încă nu era sută la sută atras în taifunul acesta, dar se zbătea în fiecare să ajungă în creație. 2 – 3 ore pe zi rupea Photoshop-ul în două și voia să învețe atât de multe lucruri încât să prindă un post de art  pe viitor. El care era antitalent la orele de desen din liceu și generală, dar nu avea probleme să lucreze din touchpad când nu avea un mouse la îndemână.

Da, poate că pentru acei oameni din industrie care îl urmăreau chestia asta să fie un paradox. Cum să vrea să ajungă art fără o facultate de arte terminată sau cel puțin un UNATC? Lui nu-i păsa de ce ziceau restul. Asta pentru că era atât de încăpățânat încât să muncească din greu pentru a se alătura alaiului. De unde atâta perseverență?

Nu, nu era nimic legat de motivație, modele sau aroganță pură. Așa era el și pornise pe un drum lung, cu un scop bine definit și nu avea de gând să lase totul baltă. Era un luptător și oricât de mult ai fi dat în el, continua să se ridice și avea o rezistență de fier. Nu era sprinter, ci un alergător de cursă lungă. Lupta, învăța, sărea peste obstacole, aplica și încerca să finalizeze cât mai bine fiecare design. Fără să-i bage în seamă pe alții și fără să copieze se bucura calculat pentru fiecare reușită, oricât de mică ar fi fost aceasta. Îi plăcea să-și vadă de treabă și să termine la timp.

Cum acesta era unul din motivele pentru care el își pierdea nopțile printre layere, brushuri, texturi, căutare de surse de inspirație și lucrări pixel perfect, nu avea de gând să se întoarcă de unde plecase și voia să reușească pe propriile picioare. Fusese o vreme când încercările lui de a intra în acest cerc vicios eșuau lamentabil. Parcă toate ușile îi erau blocate cu YALE și nu avea cum să intre. Trăgea de el să continue și să facă ceea ce știa bine. Pasiunea o avea, talentul era atât cât trebuia, trata fiecare schiță cu aceeași seriozitate ca produsul finit și era devotat cauzei.

Până într-o zi când în goana lui prin agenții dăduse peste un director de creație diferit decât ceilalți. Era omul care nu se încadra în “12 directori de creație au fiecare 13 păreri diferite” și știa cum să-i aprecieze lucrările și să-i dea feedback-ul corespunzător. Omul acela îi deschisese o ușă și îi acordase acel 1% (prezumpție de nevinovăție). Îi dăduse acea șansă de care el avea nevoie pentru că știa că puștiul o să livreze. La timp și bine. În stilul caracteristic și modest, viitorul publicitar îi mulțumi creativul și începu să demonteze pas cu pas fiecare mit pe care-l știa despre creație și advertising. În primele luni în agenție avusese norocul să primească cele mai grele conturi și avea în față ce era mai greu în materie de clienți. Directorul de creație îi dăduse toate taskurile astea ca să-l călească. Sau așa  îi zisese lui, cel puțin. Sau poate îl făcuse să creadă asta ca puștiul să muncească pentru binele unei campanii și să  se dezvolte. Practic scopul lui era să crească și să învețe cât mai multe lucruri. Responsabilizare, totuși.

Peste ceva vreme, agenția nimerise în pitch un pește mare. Account-ul îi pusese atunci brieful de creație în brațe cu mesajul: “Fă-l”. La prezentare picase tot în cârca lui să-și arate ideile în fața clientului. O altă piatră de hotar pe care o stapânise cu același calm și cu aceeași modestie cu care venea în fiecare zi la birou. Clientul era mulțumit și dăduse acceptul pe campanie. După mai bine de un an, ilustrațiile nu i se mai păreau așa de greu de concept și începuse să prindă gustul tabletei și al designului vectorial. Nu că până atunci nu le-ar fi prins, dar nu era atât de capabil să le ducă până la capăt. Așa se specializa în mai multe domenii.

Munca întotdeauna se răsplătește. Cum? Prin premii, faimă, bani. El totuși voia recunoștință pentru munca lui. Și o primise. Într-o banală zi de toamnă aflase că două dintre campaniile la care lucrase erau pe shortlist la Portoroz. Ajuns la festival, stătea în fiecare zi cu ochi prinși în agendă și cu urechile țepene la conferințe. Voia să se întoarcă cu idei și concepte noi. După o săptămână se întorsese acasă cu 3 Golden Drum-uri și 2 Silver pentru una din campanii. Directorul de creație îl felicită dar el rămăsese același. La campanie nu lucrase numai el ci o întreagă echipă. Premiile erau frumoase, dar după o săptămână erau deja prăfuite într-o vitrină. Nu contau prea mult pentru el. Își continuase cu modul de lucru la fel ca la început de parcă nu se schimbase nimic în viața lui.

De ziua lui, aflase vestea cea mare. Unul din clienți făcuse pe dracu-n patru și înscrisese campania la Cannes. Să te ții. Altă săptămână liberă, alte lucruri pe care voia să le învețe de la oamenii de acolo. La fel, nu-i păsa de agitația din Cannes ci voia să afle trendurile, ideile și să se întoarcă la birou cu alte noutăți. Nu prea îi păsa de premii, dar până la urmă era o onoare să te bați cu Droga și Wieden. Luase vreo 2 Grand Prix-uri și câteva Gold-uri dar tot ca în prima zi era. Oricine altcineva credea că el este arogant. Toți se înșelau. În ultimele zile punctase la impresia artistică cu un Titanium și aștepta ultima zi să vadă cea mai tare gală de la Cannes. Premiile pentru spot-uri.

Clientul le aruncase pe shortlist spot-ul dar el era fericit cu ce avea. Voia doar să se distreze la gală, să vadă spot-uri regizate perfect și să plece mulțumit acasă. Spre marea lui surpriză pleca acasă cu Grand Prix-ul. Venise la Cannes să se distreze, să câștige idei și experiență, dar se întorsese și cu o geantă plină de lei. Gloria din spatele premiilor? Nu era a lui. Considera că totul se datora oamenilor cu care lucrase și că laudele trebuiau acordate fiecărui om din echipă. Pentru el era o pasiune transformată în muncă, care îi adusese unele beneficii pe parcurs. Doar ajunsese unde voia și gândul îi stătea tot din locul unde pornise. Muncă făcută cum trebuie.

Cu acest material particip la Superscrieri, competiția  de scriitură creativă și jurnalism narativ organizată de Fundația Friends for Friends.

10 years ago

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *