Review – Maguay MyWay V1501i

Category : Altele · by Oct 20th, 2011

Acum doi ani și ceva cu ceva eforturi treceam de la bătrânul desktop cu monitor CRT la un laptop consumer de la HP, perfect conceput pentru nevoile mele de atunci. De atunci consumerismul s-a schimbat, nevoile în materie de gadget-uri au crescut iar tehnologia nu a fost niciodată perfectă.

Evident, durata de viață a unui laptop nu este infinită dar nici nu-ți face plăcere să te lase la un moment dat cu fundul în drum. Spre sfărșitul acestei primăverii HP-ul meu a intrat în moarte clinică. Resimțind lunile când bateria a fost intens folosită aceasta dădea semne că cedează și mă trezeam că nu-mi mai pot ține portabilul pe baterie decât vreo jumătate de oră. Cum totul mergea de la bine în jos, am rămas și fără laptop efectiv (din cauza unei plăci video arse). Cost înlocuire+manoperă: undeva pe la 600 RON. Partea tragică a venit în momentul în care la o lună după această reparație laptopul a cedat din nou. Așa că am început să mă interesez și să mă documentez bine despre modelele de pe piață apărute în ultimul timp.

Am cerut mai multe păreri, am citit câteva review-uri pe laptopnews.ro și în acest timp am primit și o ofertă pentru un laptop în teste intense. Știam exact cam ce lucruri vreau de la un laptop așa că oamenii de la Maguay România mi-au preparat un laptop pe măsura cerințelor. Astfel timp de o săptămână m-am jucat cu un Maguay MyWay V1501i și am rămas plăcut impresionat de acest portabil și de marca Maguay.

Pornind de la ideea că sunt un gamer înrăit și folosesc des Photoshop-ul, Illustratorul și uneori și Premiere Pro-ul mi-am ales o configurație cu un procesor Intel Core i5 (Sandy Bridge) din ultima generație la 2.3 Ghz, 4 Gb Ram (să nu am probleme în rularea aplicațiilor), un harddisk de 320 Gb (arhisuficient pentru o singură săptămână) și o placă video Intel HD 3000. Restul specificațiilor le găsiți aici.

Ziceam că am rămas surprins de acest portabil. Sincer după ce am pus la lucru i5-ul, nu mă așteptam să se miște atât de repede. Adaosul de Ram plus viteza procesorului au scos un timp de instalare a pachetului Adobe CS5 Master Collection, undeva sub 10 minute. Apoi am instalat pe rând Crysis 2, FEAR 3 și NBA 2K12. Timp de instalare pentru fiecare: între 5-1o minute. Partea bună că este că viteza pachetului procesor + ram este cu mult mai mare decât la un Athlon X2+ cu 2 Gb ram. Plus că toate aplicațiile deschise aveau un timp de încărcare mult mai rapid decât cu ce eram obișnuit până acum.

Pentru un laptop consumer V1501i se descurcă excelent în relația cu Photoshop-ul. În relația cu jocurile placa video integrată trage acest model mult în jos. Dacă FEAR 3 rula ok și fără frame-uri foarte mari în detalii medii-mari la Crysis 2 abia rulam jocul în detalii minime.

În mod clar configurația nu este pentru amatorii de senzații tari dar dacă vrei un înlocuitor pentru desktop, cu o autonomie bună a bateriei (am rulat Photoshop-ul, un film HD, browser-ul deschis și messengerul pe power saver cam 3 ore și 45 minute), display full HD și viteza mare de procesare modelul e numai bun pentru tine. Dacă modelul acesta ar fi avut o placă video dedicată știam spre ce se înclină balanța.

Da, e un brand românesc dar sincer să fiu eu i-aș acorda puțin credit.  Mi-a mai plăcut la el că e la fel de subțire ca un macbook, nu cântărește foarte mult, are full keyboard (ceea ce nu găsești la toate laptop-urile) și se te obișnuiești destul de ușor cu el. Asta pe lângă faptul că ecranul poate fi înclinat la 130 de grade și că filmele în 1080p nu le-am văzut mai bine pe alt laptop până acum. Dar, dacă m-aș transforma peste noapte dintr-un gamer înrăit într-un personaj care folosește laptopul doar pentru internet, office, filme HD și design clar aș da o șansă acestui model.

Dacă vreți să dați o șansă unui brand românesc de portabil, vă învit să-i urmăriți pe facebook, pe twitter sau direct pe pagina lor oficială. Și țin să-i mulțumesc domnișoarei Andreea Paraschiv pentru că mi-a oferit ocazia să testez unul din portabilele din portofoliul Maguay.

SHARE :

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *