Versez

În copilăria mea zbuciumată, la fel ca a oricărui puști de 14-15 ani neatinsă încă de farmecul tehnologizării și al tehnicii avansate pe care o deținem acum, scriam. Odată sau de două ori am scris și câteva mici poezii. Dar ce nu știu majoritatea oamenilor care mă cunosc la momentul actual, adolescentul în devenire pe nume Buică, nepercepând diferența dintre îndrăgosteală și normalitate aveam prostul obicei de a scrie scrisori fetelor de care îmi plăcea.

Ce nu știu mulți despre mine este că prin clasa a 12-a și odată cu venirea mea în București, concepusem vreo 200 și ceva de pagini de narațiune și dialog, complet scrise în engleză. Profesoara de engleză din liceu mă îndemnase la un moment dat să încerc să public ceea ce scrisesem. Poate și din cauza asta am început să-mi aștern gândurile pe acest blog.

E deja târziu și voiam să scriu o introducere foarte scurtă despre subiect pentru a vă introduce în atmosferă, dar cum m-am cam lungit vă spun că acum câteva ore am participat la lansarea volumului de poezii ale lui IvcelNaiv, numită “Versez”.

Dacă mă întrebați cine este Iv, habar nu am să vă spun cine este el. Nici măcar în seara lansării volumului său nu a vrut să se arate la față. Păi și cum a fost lansată o carte fără ca autorul ei să fie la fața locului? Răspunsul pe care-l căutați este că întradevăr această carte a fost lansată fără Iv.

A fost lansată mai mult cu ajutorul spiritual al celor care îl știau pe Iv (nu personal, ci prin prisma scriiturii sale) și cu prezența lu Iv, plutind în aer. Nu știu cine e Iv, dar am realizat în seara asta că oamenii care i-au citit măcar o singură dată poeziile și-au spus părerea sinceră despre acest om care încearcă din răsputeri să-și păstreze anonimatul. Eu nu prea înțeleg de ce chestia asta cu “anonimul” prinde bine la public și uneori mi se pare doar o stratagemă de a mai atrage vreun partener mare lângă tine.

Acum, vorbind sincer nu-l văd pe Iv în postura de a se ascunde de lume. Până la urmă, curioșii care au cumpărat cartea s-au il citesc direct de pe blog, cred că și-au făcut o imagine vastă despre cum arată Iv dar sper să nu fie totul pierdut. Și dacă nu ați ajuns la lansare (shame on you), am prins niște discursuri faine ale persoanelor cărora le place acest mod de viață.

Acum tot ce rămâne de făcut (pe lângă încercările repetate de a afla cine e Iv, este să încercăm să ne canalizaăm atenția către diferite părți ale creierului pentru a putea bserva în liniște o altă serie de scriituri ale lui Iv. N-am versat în seara asta, dar mi-a plăcut că l-am ascultat și l-am văzut vorbind pe Toma în fața unui public. Apropo de versat, cred că pun capăt acestui articol aici și o să versez ceva în somn. Poate visez ceva frumos.

Apropo de versat și de Iv, Monica, ție ce-ți place la Iv sau la poeziile lui?

9 years ago

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *