Filmul săptămânii – Sherlock Holmes 2: A game of shadows

De obicei când vreau să mă uit la un film și vreau o recomandare nu merg decât pe mâna a două persoane, mult mai talentate în arta asta numită cinematografie. Una dintre ele mi-a îndesat la un moment dat o listă de filme must see și de atunci în mare parte mă descurc să deosebesc filmele bune de cele slabe/proaste. La recomandarea celeilalte am mers la Sherlock Holmes 2.

Bine, am mers la Sherlock pentru că știam că nu poate fi un film prost și țineam neapărat să-l văd înainte de încheierea anului 2011. Așa că miercurea trecută, undeva în jurul orei 6 m-am proptit în fața unei cozi imense la CinemaPro pentru a lua bilete la film. Chit că era seară de Orange film, dar credeam și eu că lumea se liniștește în perioada asta a sărbătorilor și nu dă pe la cinema. Greșit. Coada la bilete se întindea până în dreptul mașinilor parcate strategic pe străduța cu cinematograful și abia cu 5 minute înainte de începerea filmului am reușit să iau prețioasele bilete.

Vă zic de la început că dacă mergeți la Sherlock nu o să vedeți absolut deloc acea sete de descoperire a adevărului ca în romanele despre faimosul detectiv sau în filmele cu Hercule Poirot. Nu. O să-l vedeți pe Iron Man Downey Jr. făcându-și numărul specific într-un alt film al lui Guy Ritchie. Exact asta îmi place la seria Sherlock Holmes. Modul cum celebrul detectiv este schițat și maniera comică în care își intră în rol.

Probabil dacă Ritchie făcea din Sherlock un thriller, tot farmecul filmului era distrus. Altfel comedia e platoul perfect servit la momentul potrivit. Mai mult decât comedia mi-a plăcut modul în care Sherlock încearcă să-l prindă pe Moriarty deși este conștient la începutul filmului că nu are nimic palpabil pentru a-l înfunda. Pe parcursul filmului totul se schimbă și aventurile sale îl duc pe detectiv din Paris în Germania și apoi într-o mică incursiune prin Elveția (unde are loc și momentul de maxim al filmului).

Față de alte filme pe care le-am văzut în 2011, Sherlock Holmes 2 mi s-a părut poate cel mai tare film al anului. Metodele comice de deslușire a misterelor, eternul duel între Holmes și Moriarty, încercarea profesorului de acaparare a economiei mondiale și de pornire a unui nou război mondial sunt câteva piese bune care fac un angrenaj să meargă. Plus că scenele slo-motion nu lipsesc nici aici (foarte bine realizate din punct de vedere vizual și auditiv). Nu întotdeauna povestea e acel impuls de care un film are nevoie pentru a ieși în față însă la Sherlock, modul cum sunt portretizate personajele și relația dintre acestea scot în evidență că filmul nu este bun datorită ecranizării unui roman ci twistului dat poveștii prin multitudinea de schimbări.

Nu vă duceți la Sherlock pentru Downey JR., Rachel McAdams sau Jude Law. Mergeți la el pentru că este un film fun, cu actori care își intră bine în rol și cu câtevă situații limită geniale.

7 years ago

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *