Ți-am zis că vreau să joc

Mâine, Echipa Bloggerilor va avea un meci “istoric” cu echipa Dolce Sport, formată din comentatorii sportivi ai postului și din foști jucători de fotbal. Fie că voi fii pe teren sau în tribune voi merge la eveniment. Voi merge pentru pasiunea pe care o am în general pentru sport. A fi suporterul civilizat al unei echipe este cel mai frumos lucru din lumea sportului. Nu contează dacă ești în spatele unui televizor, cu o bere în mână sau în mijlocul acțiunii. Ideea principală e că vreau să fiu acolo pe teren. Să vă spun de ce?

Orice băiat, de mic trăiește cu magia fotbalului. Când cei din jur te întreabă la vârste fragede ce vrei să te faci când o să ajungi om, răspunsul e invariabil. Vreau să mă fac fotbalist. Și asta e un fapt verificat și paraverificat. Toții băieții visează să se facă fotbaliști. Când eram mic voiam să ajung pe un teren, să fiu ca Hagi, Popescu sau Moldovan. Erau vise de copil încurajate de munca unei întregi echipe pe terenurile din lume. Nu prea mai îmi amintesc chestii pe care le faceam când eram de-o șchioapă, dar tata îmi zicea mereu că țipam ca nebunul atunci când juca România.

Când am mai crescut, nu am ratat nici un meci al României pe la Mondiale sau Europene și nici meciurile de calificare. Prin ’96-’97, am descoperit campionatul românesc. Sunt stelist de mic, convins. De când tata îmi arăta la TV reluări cu finala de la Sevillia. Finala se întâmplase cu 2 ani înainte să mă nasc eu. În ’98 am prins la Tv un campionat câștigat de Steaua în ultima etapă. Și am rămas fascinat de echipă. Cât am fost copil am fost fascinat de fotbal. Băteam mingea împreună cu colegii din generală 3-4 seri pe săptămână, accentuate sâmbăta și duminica cu o ieșire la un fotbal pe stadion sau în curtea școlii.

Ai mei nu m-au lăsat să mă apuc de un sport de performanță. Au zis să mă țin de învățătură și să fac ceva cu viața mea. Nu regret că nu am făcut sport de performanță ca mulți dintre colegii mei. Se spune că sportul clădește caractere. E total adevărat, însă sportul schimbă oamenii. Posibilitatea de a câștiga mai mult, de a duce un trai mai bun, de a avea lucruri bune, îi transformă pe unii. Îi face mai aroganți, în loc să fie umili și să zică mersi că muncesc pentru ceea ce au. Dacă stau să mă gândesc bine așa e în orice domeniu.

Sportul, fotbalul și baschetul au fost și sunt doar hobby-uri pentru mine. O metodă de a-mi petrece timpul liber cu cap și de a mă menține sănătos. Vreau să joc în meciul de mâine, nu pentru că aș fi mai bun decât ceilalți care s-au înscris în cursa asta pentru un loc în Echipa Bloggerilor. Vreau să fiu acolo pentru perioadă în care eram copil și visam. Visam să joc alături de fotbaliști buni. Să-mi amintesc de toate golurile de la jumătatea terenului pe care le dădeam în curtea școlii mai mult din noroc decât din skill-uri fotbalistice și de cum mă bucuram de acele goluri, deși uneori erau pure întâmplări. Și de faptul că tata mă încuraja mereu și-mi zicea că joc destul de bine chiar dacă uram să stau în poartă și voiam să fiu în față la dat goluri.

Vreau să merg acolo să joc pentru distracție. Nu pentru faimă, nu pentru linkuri, nu pentru trafic sau pișcotăreală. Vreau să fiu pe teren pentru bucuria sportului, pentru modul cum mă simțeam acum câțiva ani când jucam destul de des.

Vreau să calc pe același teren cu oamenii pe care îi apreciam în fotbalul românesc de acum mulți ani și pentru că mă făceau să visez. Până la urmă, acum totul depinde de Chinezu și de cum vrea să aleagă el omul de care mai are nevoie echipa.

Dacă nu voi fi ales tot o să merg acolo și o să fiu în tribune. Ca un suporter ce se respecta. Da, cititorule eu ți-am zis că vreau să joc.

 

7 years ago

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *