Încurcat într-un dolar echo

Pentru cei mai puțin familiarizați cu termenul dolar echo, se scrie așa $echo și e o comandă basic din programarea în Unix pe care am avut ocazia să o învăț când încă încercam (de fapt mă chinuiam să învăț ceva programare), pe vremea când încă mai eram la Cibernetică.

Dolar echo, la bază îți afișează pe ecran o linie de text, un caracter sau orice alt șir pe care tu l-ai dat de la tastatură după introducerea comenzii. Acum de ce tot scriu despre ceva de care principiu nu am nici 10% habar?

Asta pentru că unul dintre topic-urile din experimentul pe care îl fac este să întreb pe cineva care mă citește despre ce să scriu. Răspunsul a fost simplu: “Scrie despre ceva la care tu nu te pricepi”. Și am hotărât să scriu despre programare pentru că este una dintre acele probleme care se pot rezolva logic.

Nu pentru mine, cel puțin. Dar și pentru că recent am început să-mi bag nasul în back-end-ul wordpress-ului, pentru o temă custom și am dat peste o multitudine de tag-uri PHP care începeau cu echo. Unele mai simple, altele destul de complex.

E totuși bine că există o comunitate puternică și WordPress-ul s-a dezvoltat și a fost dezvoltat destul de bine în ultimii ani pentru că poți găsi aproape orice ai nevoie pe forumul WordPress, iar Codex-ul WordPress (deși nu e cel mai simplu dicționar explicativ al unei platform) îți oferă acces la câteva funcții și rezolvări simple ale unor probleme pe care crezi că le poți întâlni.

Sau poate dai peste explicații mai ușor de înțeles și tutoriale prin alte părți ale internetului. Depinde ce cauți și la ce îți sunt necesare. În orice caz, nu e nimic rocket science.

Și adevărul este că eu și programarea nu facem deloc un mix deloc bun, dar citind câteva chestii și încercând să le înțeleg am modificat header-ul, footer-ul și index-ul unei teme de wordpress la care lucrez.

Bine, pe lângă asta sunt și alte fișiere unde funcțiile nu sunt greu de înțeles dar sunt mai greu de reprodus și e un pic mai dificil în idea că un om fără prea mari skill-uri de programare, căruia îi e greu să înțeleagă funcționarea unui algoritm și să scrie un cod cap coadă (corect) să facă o funcție care să-l ajute pentru o nevoie curentă pe care o are.

După cum v-am zis, încă încerc să înțeleg chestii. Și să pun în aplicare. Dar programare tot nu o să știu. EOF.

7 years ago

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *