Câteva cutii rezolvă totul

După câteva ore de curățenie, venite într-un mod destul de neobișnuit, undeva duminica în jurul orei 20, am realizat că ultimii 5 ani pentru mine se rezumă la câteva cutii.

Cutii în care au încăput majoritatea mărunțișurilor strânse în 5 ani de București și alte câteva lucruri personale și câteva amintiri primite de la EA. Așa că acum vreo 6 cutii mai mici sau mai mari stau bine într-un dulap mic și bine organizat.

Mi-am dat seama că dacă în zilele următoare m-aș muta de unde stau nu mi-ar fi greu să mă car cu ceea ce am și că un portbagaj obișnuit ar duce din prima cele câteva cutii, un geamantan plin cu haine, o geantă de voaiaj și 2, maxim 3 pungi cu cărți strânse în ultimii ani. Nu că m-aș muta foarte curând dar plănuiesc ca în viitorul apropiat să fac și asta.

Nu de alta, dar prefer să adorm perfect într-un pat dublu sau o canapea extensibilă decât un pat rigid de o persoană în care nu prea am loc să mă desfășor suficient. Probabil aș fi și un ambasador eficient pentru proiectul celor de la Ikea, cu spațiile mici. 6 cutii, alte câteva chestii, niște haine și hop m-am mutat.

De fapt, nici nu cred că ar observa cineva că m-aș muta la câte lucruri am. Și acum serios, câți se pot lăuda cu asta? Că pe mine unul mă bucură că am puține lucruri și cu câteva cutii pot să rezolv rapid orice bătaie de cap. Dar din păcate, încă nu mă mut. Și am noroc, că oricât de mic ar fi spațiul meu de depozitare am totul ordonat și știu de unde să iau ce am nevoie în caz de necesitate.

Lăsând momentul hilar la o parte, nu-mi vine să cred cum au încăput lucrurile pe care le-am strâns în acești 5 ani în acele cutii. Și am mai făcut și ceva spațiu prin cameră. Noroc că au fost și multe chestii care trebuia să le arunc și au fost și lucruri light care au avut nevoie doar de o cutie sau de jumătate de cutie pentru a le putea depozita eficient.

Și se pare că merge și fără cutii mari de carton și multă bandă adezivă. Spații mici for the win.

 

10 years ago

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *