AdRev 8 și pasul meu către online

Category : Secrete din creație · (2) Comments · by Nov 30th, 2012

Am aflat de Adrevolution, undeva pe la începutul lui 2008, când încă procesam cuvintele bloggeri și online. Nici nu mai știu cum am ajuns la ediția respectivă de AdRev, dar faptul că am ajuns acolo a marcat primul meu pas făcut în online.

Atunci am aflat pentru prima dată cine era Dragoș Novac, Orlando Nicoară și Bobby Voicu. Datorită experienței AdRev m-am apucat “mai serios” de blog. Rezultatele (puține, dar bune pentru moment) le-am descoperit peste ani.

Acum ar trebui să vă spun ce este AdRev, corect?

AdRev este unul dintre cele mai mari evenimente studențești dedicate publicității, organizat de Advice, un ONG studențesc din cadrul ASE. Anul acesta a ajuns la a 8-a ediție.

Pentru un tânăr care bate la porțile întredeschise ale advertising-ului românesc, AdRev 8 este ocazia perfectă de a face cunoștiință cu câțiva oameni din indusrie, de a înțelege concepte din advertising și de a începe încet dar sigur o carieră în advertising.

Anul acesta, principalele subiecte de la AdRev sunt “Social Media”, “Gamification” sau “Online and Offline Visuals”, iar printre speaker se regăsesc: Sorin Psatta, Matei Psatta, Monica Jitariuc, Cristian China Birta aka Chinezu, Dragoș Mușat, Bogdan Theodor Olteanu sau Ștefan Stroe.

Încă nu știu în ce zi voi ajunge și eu pe acolo, dar vă sugerez să mergeți și să ascultați ce au de zis oamenii ăia. Programul complet și speakerii, îl găsiți pe AdRev.ro

Conferințele se desfășoară între 3 – 7 Decembrie, 2012 la sala Berlin din Club Control, între orele 17:00 – 19:00.

Și ca să vă introduc în atmosfera AdRev, vă las cu două vorbe spuse de project managerii acestei ediții:

Ediţia de anul acesta prezintă cele mai noi trucuri din publicitate, urmărind tendinţa de apropiere a brandurilor de consumatori, mai ales prin intermediul noilor tehnologii. Termeni precum “consumer engagement” sau “realitate augmentată” au devenit principalii actori pe o scenă pe care, cu siguranţă, “a te juca” e tot mai complicat. Am plecat de la ideea că astăzi publicitatea e altfel, e mai aproape de consumator. Vorbim de experienţe personalizate ca urmare a implicaţiilor pe care le are tehnologia, spune Florea Luiza-Andreea, Project Manager AdRev 8.

Publicitatea nu mai înseamnă să îi asaltezi pe consumatori prin toate mijloacele posibile, ci să te apropii de ei, să le devii prieten şi să le câştigi încrederea. Ascensiunea noilor tehnologii şi a reţelelor de socializare facilitează apropierea de consumator, drept urmare, AdRev 8 abordează în principal subiecte legate de aceste instrumente, fără a neglija metodele tradiţionale, precum BTL-ul sau marketingul ambiental, completează Alexandru Purcărea, Project Manager AdRev 8.

Cum m-am îndrăgostit la 23 de ani

Category : Dă din casă · No Comments · by Nov 30th, 2012
Cum m-am îndrăgostit la 23 de ani

Culmea este că acum mai este puțin și fac 25 de ani. Și încă nu realizez cât de repede au…

Mici sfaturi despre cum aleg sa fac cadouri de Craciun

Category : Lorem ipsum · (1) Comment · by Nov 27th, 2012
Mici sfaturi despre cum aleg sa fac cadouri de Craciun

Cumva a mai trecut un an si Decembrie ne bate la usa intr-un mod aparte. Ceva ne sopteste ca a…

Spot-ul TV de luni – Kaspersky: Safeguarding me

Category : Secrete din creație · No Comments · by Nov 26th, 2012

O idee mișto de spot TV de la Kaspersky, probabil făcută in-house dar făcută bine și mișto. Îmi place ideea de a avea toate lucrurile preferate la îndemână și de ași proteja datele cu orice preț cu ajutorul unui antivirus bun. Ah și spot-ul e cu Fernando Alonso.

Spot-ul l-am descoperit în urma unui tweet dat de Bogdan Dăscălescu de la Netcamp 2012. Spot-ul face parte din campania Kaspersky – Safeguarding me pentru Kaspersky Internet Security.

Momentele tale cu Canon

Category : De la tehnic · (1) Comment · by Nov 26th, 2012

Ai o fotografie mișto făcută și vrei să o faci cunoscută? Canon te ajută să-ți îndeplinești dorința asta. Bineînțeles, doar dacă vrei și tu.

Ce ai de făcut?

Situația stă în felul următor. Canon a creat o aplicație de Facebook ce are la bază o galerie virtuală de fotografii. Tu ca user poți intra, să te uiți la fotografii sau să încarci fotografii.

Ideea nu se termină aici, și cu ocazia asta Canon organizează prima competiție din această campanie, “Calendar Canon 2013”. Durează de pe 23 noiembrie până pe 3 decembrie și poți înscrie în aplicație maxim 3 fotografii reprezentative pentru lunile anului. Apoi, în urma unei jurizări, 12 fotografii vor fi selectate și utilizate în calendarul Corporate al Canon pentru anul 2013 (asta după ce câștigătorul își va da acordul scris că fotografiile pot fi utilizate).

Și cum asta nu e totul, Canon va organizat periodic concursuri în această aplicație pentru fanii lor.

Eu probabil o să mă înscriu în competiție cu o fotografie. Se mai bagă și altcineva?

Iar dacă sunteți fani Canon, și vreți să fiți la curent cu ultimele noutăți de la ei, vă las cu pagina oficială de facebook a Canon România.

Oferta de Black Friday de la Maguay

Category : Altele · No Comments · by Nov 22nd, 2012
Oferta de Black Friday de la Maguay

În caz că sunteți în dubii și nu știți ce să vă luați de Black Friday, Maguay vine cu o…

Notează-i numărul

Category : Altele · No Comments · by Nov 22nd, 2012
Notează-i numărul

…. zise el. Ce? Unde? Cum? Când? Și mai ales, de ce? Toate acestea erau întrebări existențiale pentru tânărul rămas…

Filmele din ultima perioadă

Category : În producție · No Comments · by Nov 22nd, 2012

Filmul săptămânii a luat o mică pauză din motive de lipsă de timp editorial (promit că revine) așa că în seara asta vă împărtășesc ce filme am văzut în ultima perioadă.

Și caii sunt verzi pe pereți

Un film românesc regizat de Dan Chișu. O poveste dramatică despre oameni și cât de ușor de influențat și fraierit pot fi ei.

Pe scurt, Tocitu (Adrian Titieni), un simplu muncitor în fabrică este dat afară de la locul de muncă și se lovește de trista realitate din capitalismul anilor 2000 când nimeni nu te mai angaja fără un CV/scrisoare de recomandare sau fără să știi să utilizezi un PC. Învățând tainele operării unui PC se lovește de scam-urile care exista atunci pe Internet și pică în plasa omului care vrea să se îmbogățească rapid.

În paralel, fiul său, Marius (Ionuț Vișan) alături de gașca sa, speră să se îmbogățească la fel de repede și să agațe tipe mișto în cluburi scumpe și are bafta să fie ales drept marele câștigător al unei tombole la țigări.

Filmul e destul de interesant și ar merita un drum la cinema. O dramă românească mișto, cu foarte puțin umor dar cu multe probleme existențiale și ceva suferință.

Silent Hill Revelation 3D

Amatorii de jocuri video survival-horror cred că știu povestea din Silent Hill. O tipa pe numele ei Alessa (Adelaide Clemens), locuiește cu tatăl ei, Harry (Sean Benn) într-un orășel american liniștit, departe de agitația metropolelor.

Când Harry este răpit, Alessa pleacă în căutarea lui, un drum inițiac și de supraviețuire care îi va da răspunsurile la toate întrebările și coșmarurile pe care le-a avut o viață întreagă.

Un film bunicel după părerea mea, dar nu suficient de bun pentru a merge la cinema să-l vedeți. E un horror puțin mai bun decât ce am văzut în ultimul timp în materie de filme de groază cu actori cât de cât cunoscuți, demoni, culturi masonice și fenomene paranormale.

Finding Nemo 3D

Cred că toată lumea știe povestea lui Nemo, un pește clown prin din ocean de un dentist nebun care vrea să-i facă nepoatei lui un pește cadou. Nu sunt fanul filmelor de animație, dar dacă aveți copii ați putea să-i duceți să-l vadă pe Nemo. Din păcate filmul e dublat și replicile își pierd mult din farmec.

PS: Eu l-am văzut pentru prima dată.

Alex Cross

Un thriller psihologic modern. Alex Cross (Tyler Perry) e un detectiv de la Omucideri pe care soarta îl pune față în față cu Picasso (Matthew Fox – – din Lost), un criminal în serie, specializat în tortură, angajat de un industriaș francez nebun și oligarh, Leon Mercier (Jean Reno) pentru ai scoate din joc pe câțiva dintre angajații săi.

Un blockbuster, anunțat cu surle și trâmbițe care e destul de bun pentru un thriller psihologic dar nu suficient de bun pentru succes în box-office. Dacă stau să mă gândesc bine e un film decent, de văzut acasă, în siguranța propriului fotoliu. Mulți actori cunoscuți, scene pline de jocuri psihologice și de analize psihologice, profilling.

Cam astea au fost ultimele filme cap coadă pe care le-am văzut în ultima perioadă. Aștept The Hobbit, Anna Karenina și The Great Gatsby. Poate o să fiu plăcut surprins pe viitor de unele dintre aparițiile anului 2013.

Oamenii obișnuiți fac lucruri impresionante prin Țara lui Andrei

Category : Lorem ipsum · No Comments · by Nov 21st, 2012

Îl știți pe Andrei, nu? Cum care Andrei?

Băiatul acela mic și firav, care a crescut mândru și voinic sub atenta îndrumare a unor oameni buni, care au avut grijă să nu-i lipsească nimic și care la maturitate să poată face lucruri la fel de bune și frumoase la fel ca în vremurile în care oamenii îl ajutau să se dezvolte.

Acum ceva timp, Andrei și-a creat o țară a lui. Țara lui Andrei. Și face mult bine alături de oamenii care l-au ajutat să crească. Aseară, Andrei m-a invitat pentru a doua oară în țara lui și fiindcă știa că urmează o iarnă grea mi-a oferit și un fular să-mi țină de cald. Dar tot ce a contat e că Andrei m-a invitat la făcut bine sâmbăta asta. La plantarea unor copaci în Talpa, județul Teleorman.

Andrei, mi-ar fi plăcut să-ți onorez invitația și de această dată dar fiind prins cu treburi nu o să pot ajunge. Dar stai liniștit. Rămâne să facem bine pe data viitoare când ne vedem.

Andrei

Mulțumesc pentru invitație echipei de CSR de la Petrom, GMP PR & Webstyler și bunicii din Talpa pentru fularul care o să-mi țină de cald la iarnă.

Hai-hui prin București cu Canon PowerShot SX160 IS

Category : De la tehnic · (7) Comments · by Nov 21st, 2012
Hai-hui prin București cu Canon PowerShot SX160 IS

Ca designer, primești fel de fel de provocări zilnic, atunci când vine vorba de munca ta. Una din provocărilea astea…