el

Despre oameni, vise și dezamăgiri. Toate la un loc.

Se poate ca momentul să nu fi fost cel mai potrivit. Se poate ca pasul făcut să fie mult prea în față decât s-ar fi așteptat oricine. Se poate ca totul sa fi fost de fapt un simplu episod pilot, al unui serial nedifuzat datorită ratingului prost din focus grupuri. Și ce te faci dacă pilotul nu merge mai departe?

Tăcerea cuprinse pentru un moment întreaga cameră. Se uita la el, se uita pe pereți, se uita în laptop și încă nu-i venise să creadă ceea ce se întâmplase. Se așeză în pat și închise ochii. A doua zi, trezirea îi fusese dată pe ritmuri intense de hard rock. Își aminti ce visase în noaptea precedentă și pentru o secundă nu putea să creadă că asta se întâmplase.

În aceeași zi, dar la o săptămână distanță visă același vis, dar că acum personajele se schimbaseră. Peste o săptămână totul era la fel. El nu credea în vise, dar, vai, Doamne! cât de mult avea să se înșele. 5 nopți de duminică spre luni, la rând, visul se prezentă în ipostaze similare. Cinci nume diferite, cinci persoane diferite, cinci caractere diferite, cinci mistere pe care ar fi vrut să le deslușească.

Irina, Eliza, Simona, tu și Rebecca. Cinci nume care nu mai trecuseră prin viața lui. Voia să deslușească misterul, dar pentru prima dată în viața lui habar nu avea cum să facă asta. Cert e că recunoștea la fel de bine chipuri precum recunoștea nume.

Totuși nu creadea că asta o să i se întâmple lui. Nu credea, fiindcă știa că visele nu sunt nici mai mult nici mai puțin decât alte scuze pentru ascunderea adevăratelor sentimente ale unei persoane.

Asta până într-o zi, când, în drumul spre muncă cobora din metrou, și uitându-se în stânga și-n dreapta își întoarse privirea spre celălalt peron unde te observă pe tine, fata misterioasă și necunoscută din vis. Sau poate era într-un nou vis și se înșela? Era mult prea frumos ca acel vis să fie adevărat.

Apoi, zi de zi, în drumul spre muncă, își făcuse un obicei din a se uita după ea pe celălalt peron. Și nu era. Trecuse o lună, două, trei și ea nu apărea deloc. Trecuseră câteva luni bune în care el aproape renunțase sa o mai caute.

Într-o seară friguroasă de decembrie, când își zise că în final căutarea a luat sfârșit, ceva îl făcuse să-și regândească strategia. 3G-ul îl atenționase că are două notificări, pe care ar face bine să le citească, că social media nu așteaptă pe nimeni. Un friend request îi atrase atenția. Încă o fată care îi dădea add. Nu știa cine e și lăsă notificările pe mai târziu.

Își aminti de request abia după două zile. Se uită pe profilul fetei, pe sistemul “o știu, nu o știu”. Verdictul era “nu o știu”, dar îi acceptă “prietenia” pentru că cine știe cum și când, drumurile lor se vor intersecta vreodată. La câteva zile se gândi că poate ar fi cazul să intre în vorbă cu ea. Un bună și câteva ore mai târziu fata îi mulțumi pentru conversația minunată și pentru faptul că el nu a fost ca restul, să o întrebe cine e, ce face, de ce naiba i-a dat add și apoi să nu mai zică nimic cu zilele.

A doua zi, conversația dura la fel. Și a treia, și a patra și în continuare totul se desfășura la fel. Se înțelegeau perfect. Vorbeau de parcă s-ar fi cunoscut de o eternitate. Ea îi zise într-o seară că îi plac conversațiile cu el și că asta îi face “tratamentul” mai ușor. El ar fi vrut să întrebe despre “tratament” dar se gândi că încă nu era cazul să intre în detalii personale. Ea îi spuse că atunci când se vor vedea, va afla și despre “tratament”. El o întrebă: “Ai încredere să-mi dai numărul tău să te sun mâine seară?” Ea aprobă și îi puse o întrebare la care probabil el nu se aștepta. “Acum ramâne să-mi zici în ce rețea ești?” Râse cu gura până la urechi și apoi îi răspunse. La finalul serii primi numărul de la ea.

Miezul nopții. Cumpăna dintre ani. Pentru un sfert de oră el se făcu nevăzut de la petrecere și o sună, cu toate că știa că lumea se folosea intens de telefoane în seara aceea și probabil putea să nu i se răspundă la telefon. În fond, era un străin pentru ea. Ea răspunse, el îi zise “La mulți ani!”, iar ea, surprinsă îi mulțumi pentru toate vorbele frumoase și spontaneitatea de care el dădea dovadă, pentru că nu se aștepta ca el să facă asta și să-și țină promisiunea.

Conversațiile lor deveneau tot mai dese, păstrând aceeași notă și standarde ca cele de la început și datorită lor, căzuseră de acord, ca într-o zi dintr-un weekend să se vadă. Până la urmă, weekendul a fost doar un laitmotiv, acesta transformandu-se într-o întâlnire de joi seara, când el i-a propus să se vadă împreună, întâmplător, la metrou, pe drumul spre muncă știind că amândoi au același traseu de făcut. Ea zise: “De ce, nu?” El, fiind nerăbdător să o vadă îi spuse: “Hai să ne vedem întâmplător în seara asta.” Răspunsul ei venise la fel de prompt ca întrebarea lui: “Hai! Îmi place spontaneitatea ta.”

La ora stabilită, cei doi erau față în față. De cum o văzuse, realiză că ea era fata din visele lui. Ea îl întrebă: “Unde mă duci?” El, ezită pentru un moment cu răspunsul, încă gândindu-se la faptul că o întâlnise pe fata din vis și apoi îi zise: “Aici. Aproape. În Rendez-Vous. La un ceai” Ea: “E așa de frumos afară. Hai să ne plimbăm pe Calea Victoriei!” El: “Hai.”

Conversațiile mergeau la fel de bine ca cele pe care le aveau online și seara se termina cu o mini ședință foto ad hoc în locul în care ea își băuse ceaiul recomandat de el, iar el vinul fiert cu scorțisoară. Rămăsese că se vor vedea în curând.

A doua zi, același loc, aceeași oră. El și ea prinși în conversațiile lor plăcute, amuzante și filosofice pe drumul lor către casă. Mergeau unul lângă altul râzând, glumind, povestind chestii și simțindu-se bine.

Deodată, ea tresări la vederea unui câine. El o luă de mână, o trase spre el și îi zise să nu-i fie frică că nu o să i se întâmple nimic grav. Apoi, speriată, îi povesti că ei îi este frică de câini. El, o cuprinse de mijloc cu cealaltă mână și îi șopti: “Nu-ți face griji. Cu mine ești în siguranță.”

După câte zile se întâlniră din nou. Aceleași conversații pline de râsete, sarcasm, tachinări și filosofeli, țineri de mână îndelungate și o plimbare nocturnă, printr-un parc aproape pustiu, la o oră târzie. O ținea de mână să nu alunece pe gheață, o trăgea lângă el de fiecare dată când un câine apărea în peisaj ca să o protejeze și făcea eforturi să nu înghețe pe lângă ea, fiind îmbrăcat neadecvat pentru vremea de afară.

Ajunseseră aproape de locul în care o ținuse de mână pentru prima dată și știa că seara lor se va termina acolo. Ea îl întrebă: “Nu vrei să mă conduci până acasă?” El: “Desigur. Mi-ar face plăcere.”

Trandafirul pe care i-l dăruise, începea să înghețe și să piară în mână ei. Se țineau de mână și încă avea grija ca ei să nu i se întâmple nimic și să știe că o să ajungă în siguranță acasă.

În fața scării, ea îl întrebă dacă nu vrea să intre în scară ca să se încălzească puțin înainte de a pleca. Era oare un semnal pentru el ca să o sărute? Voia să o sărute? Voia. Inima îi zicea: “Pup-o, bă!”, doar că instinctul îi zicea să nu facă pasul acela chiar atunci. Era pregătit să facă asta, dar nu la momentul respectiv.

A patra oară când s-au văzut, lucrurile mergeau perfect. Sau cel puțin așa îl lăsase ea pe el să creadă. Știa că de data asta trebuia să o sărute. Tot discutau, filosofau, se tachinau, ea îl lua la întrebări iar el îi răspundea cu același bun simț cu care le răspundea tuturor. Ea îl înconjură cu tot felul de întrebări, idei și vise. Ca un gentleman ce era îi răspunse cu drag și din experiența proprie îi împărtăși câteva sfaturi.

Seară frumoasă, cu râs și zâmbete, tachinări subtile și vorbit prostioare până în momentul când el simți că trebuie să o sărute. Se apropie de ea, o luă de mână să o sărute și ea îi întoarse obrazul subtil. Inițial crezuse că ea îl tachinase și încercă a doua oară. La fel, îi întoarse și celălalt obraz și îi zise: “Știi, ți-am zis la un moment dat că o să-ți zic ce este tratamentul.”

“Tratamentul” poate era o minciună, poate era un adevăr. El încerca să-și dea seama de fapt ce era și încă nu realiza ce îl lovise. Pe moment îi înțelesese argumentul. Porniră amândoi, în miez de noapte prin capitala învăluită de liniște, mister și ocazionalele motoare care stricau atmosfera de poveste. O conduse pe ea până acasă, iar ea îi zise că vrea să-l mai vadă. El îi răspunse că vor mai fi ocazii în care se vor vedea.

Ultima dată când s-au văzut, au râs, s-au relaxat, dar el a considerat că trebuia să-i lase puțin spațiu pentru a nu o pierde. Voia să fie cu ea, dar nu voia să împingă lucrurile prea mult, după povestea “Tratamentul”. Stabiliseră să-și dea un semn în weekend ca să se vadă.

În acel weekend, el făcuse din nou primul pas. Așteptă. Și așteptă. Voia un semn de la ea. Spre seară îl primise. Se scuza că are o întâlnire și că nu se pot vedea. That was his cue și era sigur că ceva se întâmplase.

el

Undeva, în angrenajul acela creat între ei, o roțiță se rupsese. Noroc cu prietenii lui și cu grija pe care i-o purtau. Când deschise mail-ul de la unul dintre prietenii săi și văzuse o poză cu ea sărutându-se cu altul, țipă și se simți dezamăgit. Bănuia că se întâmplase ceva.

Se simțea ca și cum ar fi fost luat de fraier și umilit căci pentru a nu știu câta oară în viața sa, acordase unei persoane, mult mai multă încredere decât ar fi trebuit. Nici măcar nu-i păsa că ea se sărutase cu altul, doar se întreba de ce a trebuit ca tocmai el să pice de fraier. Și dacă ea s-a sărutat cu altul, de ce naiba a făcut asta cu un altul din același mediu cu el? Nu era logic, că în orice situație s-ar fi aflat ea, chiar dacă lui nu îi spuneau prietenii, cumva tot afla? Hard way, dar tot afla.

Până la urmă… poate ea nu era pentru el. Dar oare el nu merita o explicație pentru lașitatea ei? În fond, au trecut ceva momente de la întâmplare, dar ei ori îi este frică să-i spună lui ceva (poate pentru că nu știe cum va reacționa) sau e prea lașă ca să recunoască că l-a mințit și că a greșit față de el?

În schimb, pentru el câteva lucruri sunt certe:

  • Scara lui rulantă s-a închis pentru totdeauna în privința ei
  • Cu prima ocazie cu care se vor vedea, se va purta drăguț cu ea. (Pentru că așa este el. Deși ea nu ar merita deloc.)
  • Încrederea lui în oameni a mai scazut cu un anumit procent după această lecție. O să fie mult mai atent de acum încolo în ce parte se uită și cui va oferi încredere de acum încolo.

Un singur lucru ar fi vrut să te întrebe: “Oare cum se vede Parisul de la înălțimea lui?” În orice caz, tot ce știe el acum este că episodul pilot nu a avut parte de audiență dorită. Și nu a fost în nici un moment vina lui.

6 years ago

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *