Ce le oferim copiilor noștri – Cronică de concert scrisă de un necunoscător

Din punct de vedere al culturii muzicale, e cam greu să-ți dai acum cu părerea despre asta. Cert e că încet dar sigur toate formațiile importante din “60 până în prezent, ori se destramă ori câte un membru de-al lor dă colțul.

Mă gândeam zilele trecute ce naiba vor asculta copiii noștri în viitor. AC/DC nu cred că o mai duc mult, Metallica nu va exista pentru eternitate, Guns N’Roses vor ajunge și ei la apogeu, Pink Floyd s-a dus de multă vreme, Roger Waters are 70 de ani, Madonna probabil se va retrage și ea până în 60 de ani, Michael e mort, Nirvana a rămas în gândurile unora, iar Ozzy e un boșorog care aproape se mai ține pe picioare.

Ce idoli în materie de muzică vor avea copiii noștri? Nu cred că momentan există un artist sau formație, ca cei menționați mai sus care să aibă un impact major și să strângă o Piață a Constituției până la refuz.

Am crescut de mic cu șlagărele românești, Albano și Romina, Sinatra și ceva Celentano. N-am auzit niciodată prin casă ascultându-se Pink Floyd, Ozzy sau Metallica. Din start, cultura mea muzicală era apropiată de zero. Trecând prin perioada școlii și a viselor de puștan, am ascultat tot ce era cool și în trend pe la noi atunci.

Îmi petreceam zilele ascultând B.U.G Mafia, Paraziții, La Familia, Eminem și alte formații care păreau că definesc viața unui puști. Da, era cool atunci să fii băiețaș de cartier, cu “dușmanii care mureau” și cu limbajul demn de ultimul om rupt din cartier.

Vremea aceea a apus când m-am deșteptat cândva prin liceu că nu e chiar ok să tot asculți: “îmi bag”, “să trag”, “să dau”, “să iei” și alte expresii folosite în hip-hop-ul românesc și în cel din afară. Și că îmi lipsea o anumită cultură muzicală.

Așa că am pus mâna pe aproape toată muzică pe care o avea un amic prin HDD-ul lui imens, și am început să mă împrietenesc pe rând cu Aerosmith, Evanescence, Within Temptation, puțin Nightwish, câteva melodii aruncate de-ale lui Bon Jovi, un picuț de AC/DC, ceva Guns N’Roses, Eagles, Tupac și alți artiști sau formații cu care mi-am trăit adolescența.

Nu știam de Pink Floyd, de Ozzy aveam ceva habar pentru că auzisem pe la TV, Metallica erau un șuierat ciudat pe care îl mai auzeam la radio și nici nu-mi trecea prin minte ce nebunii de show-uri făcea Roger Waters. Așa că nu dați cu pietre.

Când puștiul și-a luat zborul de acasă, a descoperit plăcerea de a întâlni tot felul de oameni, cu tot felul de gusturi muzicale, oameni de la care a preluat multe chestii bune. Așa am descoperit oameni ca Moby, am bubuit boxe pe ritmurile Poets of The Fall, ascultam melodiile celor de la Muse prin cluburi și habar nu aveam că ascult Muse, am auzit pentru prima dată Fear of the Dark, am țipat cu tot suflul la Motorhead și am apreciat mereu muzica de calitate. Am ajuns să fiu fan al unora și să-mi doresc să merg la concertul lor, iar la alții speram să ajung doar pentru a nu rămâne cu gustul amar că n-am văzut o piesă din istoria muzicii.

Așa și cu Roger Waters și al său “The Wall”. Nu aveam de gând să-mi cumpăr bilet pentru că nu eram fan Pink Floyd (știam cel mult 2 melodii de la ei) și nici nu știam ce însemna “The Wall”.

Aseară a fost unul dintre acele momente în care era musai să vezi ceva la care poate nu aș fi avut acces în alt mod. Și având un fan înrăit Pink Floyd lângă mine am savurat cum trebuie concertul. Am văzut ceea ce înseamnă zidul, simboluri ale capitalismului și comunismului îmbinându-se într-o mare de roșu, imagini induse în minte doar de către acordurile melodiilor și o mi-am făcut o idee de ceea ce înseamnă “The Wall”.

Sunetul a fost de o calitate impecabila (cred că la Bon Jovi și la Motorhead am mai asistat la o sonorizare brici), jocul de lumini, artificiile, porcul zburător, zidul plângerii și corul de copii au făcut ca toată atmosfera să fie perfectă.

De organizare nu prea am foarte multe de spus. Chiar dacă s-a intrat puțin mai greu, lucrurile au fost ok, după părerea mea. Și am evitat cumva aglomerația de la casele de jetoane și de la corturile cu mâncare și băutură. Pur și simplu am simțit că n-am nevoie să beau la concert ca să mă simt bine.

Mulțumesc Ciuc Premium, Heineken România și McCann PR pentru invitație.

Mai rămâne doar întrebarea din prima parte. Cu ce idoli o să crească copiii noștri?

6 years ago

2 Comments

    1. Hopefully. Momentan nu se prea întrevede ceva. Dar sper să se mai linișteașcă și puștanii să învețe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *