Don Jon – o comedie simpatică și plină de clișee

Văzusem trailer-ul de la Don Jon, undeva prin mai sau iunie, într-una din incursiunile mele pe la cinematograf. A fost ok și mi-a stârnit interesul să merg să văd filmul.

Aseară, am dat o fugă până în AFI să văd Don Jon și să mă amuz puțin după orele de muncă din ultimele zile.

Pe scurt, Don Jon este o comedie americană care dă din clișee în clișee, despre un dependent de pornografie (Don – Joseph Gordon Levitt)care aparent își găsește iubirea vieții lui într-o pițipoancă (Barbara – Scarlett Johansson) cu principii, care molfăie gumă în ultimul hal.

Varianta lungă

Jon, un cocalar premium american cu frica de Dumnezeu se îndrăgostește de Barbara, una din tipele pe care el le agață noapte de noapte în clubul în care face pe barmanul. Toate bune și frumoase până când iubirea “oarbă”, îl transformă pe Jon, dintr-un băiat rău și simpatic într-un mielușel numai bun de însurat, folosit pentru bani și poate abandonat la final.

Și partea cu pornografia?

Dăm înapoi un moment. Toate aventurile nocturne ale lui Jon au un singur final. Sex fără obligații cu tipele agațate în club, care aparent nu-i aduc aceleași satisfacții ca filmele porno. Asta până când dă de Barbara, o pițipoancă cu principii de relație stabilă cu cel care o agață, în care acesta să dea totul pentru ea și fericirea ei. Ce nu face un bărbat pentru femeia lui, nu?

Ma așteptam ca pe tot parcursul filmului să se întâmple ceva mult mai incitant decât scena de isterie în care Barbara îi mișună lui Don prin Macbook și îi găsește în istoricul browserului tona de site-uri porno. Mă așteptam la mai mult dramatism și schimbări de situație, la o luptă a lui Jon de a recâștiga încrederea pierdută a pițipoancei, dar se pare că Levitt a lăsat un final la fel de sec ca începutul.

Am apreciat atenția la detalii în portretizarea lui Jon: obsedatul de curățenie, grija cu care își dezvoltă corpul, atitudinea de player combinată cu momentele de băiat bun, frica de Dumnezeu și constanța cu care mergea la biserică și se spovedea, masa săptămânală în familia și grija cu care își trata prietenii.

În schimb, nu mi-au plăcut deloc clișeele folosite în portretizarea Barbarei și parca toată chestia asta a dus la o liniaritate plictisitoare a filmului, înțelegând din prima cam ce va urma să se întâmple.

As a side note: Nu-mi plac tipele care molfăie gumă cu gura până la urechi și care se comportă de parcă le-ar ști pe toate, când de fapt au o atitudine de mahala și zero respect pentru celelalte persoane. Sau poate chiar așa a vrut JGL să o portretizeze pe Barbara.

Pâna la urmă, Don Jon nu a fost un film prost, ba din contră a fost un film bunicel, la care am râs cu poftă dar m-am lovit de multe clișee. Am încă dubii dacă să zic că a meritat sau nu banii dați, asta pentru că nu sunt sută la sută convins că e bun, prost sau mediocru așa că vă las să alegeți. Hint: Urmăriți toate scenele cu sora lui Jon (finalul e prea tare ca să-l ratați).

7 years ago

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *