Particip ca blogger acreditat la Future of Media

Category : Bârfe din digital · by Nov 29th, 2013

Am realizat într-o zi că nu mai eram la curent cu ce se întâmpla prin social media și online. Nu pentru că nu aș fi avut contactele necesare pentru a afla care/cine/cum/când/ce campanii au mai făcut sau ce chestii au ieșit în față pe zona de digital și mai mult pentru că nu mai îmi găseam timpul necesar să citesc chestii.

Oboseală multă, muncă multă, ieșiri și destinderi tot mai dese. Cam știți și voi toate scuzele din oficiu. Așa că m-am pus pe citit diverse chestii ca să revin la curent cu toate și fac un mic anunț. Mic, da. Nu e mare, nicidecum spectaculos, dar pentru mine înseamnă ceva.

Pe 5 decembrie, Evensys organizează la JW Marriott, conferința Future of Media. E o chestie nouă în piață, mi se pare foarte interesant conceptul și voi participa la conferință în calitate de blogger acreditat.

Așă că dacă veți vedea pe acolo pe cineva agitându-se și tastând ca un maniac în wordpress fiecare frază și cuvânt scos din prezentarea unui speaker, treceți pe la mine și ziceți “bună”.

Acum să vă explic ce este Future of Media.

În primul rând, ca toate conferințele organizate de Evensys este o conferință mișto. Apoi Future of Media este o conferință despre trendurile și schimbările din media și cum aceste trenduri își vor pune amprenta pe viitoarele campanii și platforme de comunicare.

Plus că eu sunt un om curios. Și conștient că această curiozitate mă va face să aflu chestii noi despre mobile advertising, digital, strategii de comunicare și câteva tactici bune pentru dezvoltarea unui business în industrie.

Și sunt sigur de un lucru tare bun. Ca speakerii vin oameni mișto, oameni din media și advertising pe care nu-i întâlnești zilnic la cafeneaua de la colțul străzii și de la care ai chestii bune de prins (Tudor Galoș – Microsoft, Adrian Boțan – McCann WorldGroup, Nir Refuah – GM MRM sau Sergiu Biriș – Zonga).

Tentat? Dacă da, banner-ul de mai sus te va duce direct pe site-ul Future of Media și de acolo te poți înscrie foarte ușor la conferință.

Ce zici, vii?

SHARE :

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *