Enciclopedia de Gaming a lui Buică – Partea I

Category : Gaming, JurnalDeGamer · by Nov 11th, 2014

Cum până acum n-am ratat nici un Bloggers Lan Party, mi-ar părea rău să nu ajung la cel de pe 15 Noiembrie. Ca să pot prinde unul dintre cele 3 locuri libere pentru bloggeri, trebuie să vă spun o poveste despre cum am descoperit eu curcubeul de la capătul gaming-ului și de ce e mai mult decât un hobby pentru mine.

A fost odată ca niciodată un puști de 6 ani fascinat de o cutie mare și solidă din care se vedeau imagini și ieșea sunet. Sau așa percepeam eu calculatoarele în 1994, când Hagi și Dumitrescu înscriu goluri la CM-ul din SUA, eu descopeream pentru prima dată PC-ul și în același timp gaming-ul în versiunea lui 2D.

Habar nu aveam să pornesc un calculator, dar știam câteva comenzi ca să intru în Volfied și Prince of Persia 2D. Asta a fost prima mea experiență cu un PC, în sufrageria unchiului meu, în vremurile în care gaming-ul pe console era aproape 0 în România capitalistă.

Apoi, treptat, am învățat să utilizez PC-ul și îmi pierdeam timpul liber ori afară la fotbal ori butonând Doom 2D la câțiva prieteni acasă. Eram fascinat de toate pătrățelele acelea colorate și gaming-ul atunci era pentru mine doar un mod de a pierde timpul aiurea, după părerea părinților mei.

N-am știut ce-i acela calculator propriu până când am împlinit 14 ani (unii la vârsta aia mergeau în discoteci, baruri, etc.) și eram mândru că am un PC. Și nu l-am avut inițial nu pentru că ai mei nu ar fi putut să-mi ia unul mai devreme ci pentru că erau de părere că o să-mi pierd prea mult timp la el și nu mai învăț nimic.

Ce am făcut în timpul în care nu am avut un PC al meu? De toate, dar m-am și jucat în același timp. În vremea respectivă aveam mulți prieteni sau colegi care aveau un PC, la începutul anilor 2000 se deschiseseră în Drăgășani primele săli de internet și deseori, mai furam câte-o juma de oră de Need For Speed Porsche (pe care nu l-am terminat nici până astăzi) la unchiu’ acasă.

Începutul anilor 2000 m-a prins învățând ce înseamnă internetul, Mirc-ul, am experimentat mult Mortal Kombat, Counter Strike și FIFA 2000 în pauzele dintre ore sau după școală. Ah, și mi-am luat prima mustrare serioasă de la ai mei pentru că am mers la sala de net fără să le zic și mă căutau ca disperații prin oraș.

Totuși gaming-ul pentru mine, a ajuns acum o metodă excelentă de relaxare după o zi lungă de muncă și o altă metodă de procrastinare constructivă. De fapt gaming-ul înseamnă acum pentru mine un mod excelent de a învăța chestii și de a găsi rezolvări la anumite provocări. De fiecare dată când mă joc o fac cu gândul “oare pot găsi o altă metodă de a rezolva nivelul acesta” și nu una de “hai să mă joc ca să pierd timpul”.

Și să nu uit de faptul că gaming-ul este un bun motiv de a cunoaște oameni diferiți într-un anumit context social, de a crea legături, povești și comunități.

Pregătesc cu mare drag și Partea a II-a din această “enciclopedie”. Nu neapărat după #blp6 , dar poate că în viitorul apropiat, pornind de la premisa că vreau să mă axez aici mai mult pe pasiunile mele și pe ceea ce fac o să vină și cel de-al doilea articol.

Bloggers Lan Party 6

Bloggers Lan Party 6 este un eveniment susținut de AV Store și MavenHut, Parteneri: AMD și Impact Hub.

SHARE :

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *