Concluzii după Webstock 2011

În online-ul românesc sunt 3 mari evenimente care își pun amprenta asupra acestei industrii. Webstock este unul dintre cele 3. Ajuns la a patra ediție, evenimentul de anul acesta mi s-a părut complex și diferit față de ceea ce văzusem anul trecut la prezentările de la Connections. Atunci nu ajunsesem la toate sesiunile conferințelor dar anul acesta am reușit să ajung la tot ceea ce targetasem.

Inițial, știind că sunt trei sesiuni în paralel, voiam să-mi împart ziua  între secțiunea de problogging și cea de social media dar până la urmă am rămas prins în panelul cu problogging. Sincer, nu cred că a fost o zi în care nu am știut să fac alegerea chiar dacă îi mai auzisem pe speakeri și le cam știam modul de prezentare. Până la urmă, am întrebat-o pe Bogdana la ce sesiune aș merge dacă aș fi un rookie în ale online-ului. Mi-a zis “Mergi la panelul cu Zoso” și acolo am rămas.

Dar ziua nu a început așa. A început puțin după ora 9, când s-a dat startul primei conferințe unde l-am ascultat pe Cabral vorbind pentru prima dată. A vorbit foarte mult de o comunicare strânsă, că întotdeauna în online trebuie să ne adresăm unei fețe/persoane și că trebuie să fim atenți.

Suntem atenți înmagazinând informație, tratând fiecare comentator din comunitatea noastră ca un om și nu un simplu necunoscut ascuns în spatele unui nickname sau a unei adrese de mail și încercând să facem totul serios. Concluzionând trebuie să învățăm unii de la alții și să ne învețe cineva să ascultăm.

Trecând în partea de tech a conferinței, Dragoș Chivu și Andrei Oltei de la Vodafone, ne-au prezentat câteva lucruri despre istoria smartphone-urilor și aplicațiile dezvoltate de Vodafone pentru smartphone-uri. Fie că sunt pe Symbian, iOS, Android sau Blackberry.

Știați că primul smartphone a apărut în 1993, costa cam 1500 euro (de acum) și cântărea jumătate de kilogram? Cred că asta nu aveați de unde să știți. Ei bine așa a fost, până în zilele noastre (nu prea îndepărtate) când smartphone-urile au ajuns să cântărească 100g, să le putem achiziționa la un preț rezonabil și să ne folosim de ele cum știm noi mai bine. Pun pariu că nu știați că Android-ul lansat în 2008 a fost Google Nexus, că momentan Android-ul are o cotă de piață de aproape 50% și că în iunie 2011 Vodafone a lansat Vodafone Smart (primul terminal produs de ei)? Nici măcar eu nu știam lucrurile astea dar e mai bine că le-am aflat. Apoi am aflat ca lumea iubește aplicațiile. Nu contează terminalul, dar lumea îndrăgește aplicațiile bine făcute. De la Vodafone vin câteva: una de cost control, Cinemagia (IMDB-ul românesc), aplicația Vodafone Meteo (cu informații constant actualizate de la INMH), Computer Games, Trilulilu sau Opera Mini care aduce experienta adaptată de pe desktop-uri pe mobil. Și un concurs de idei pentru dezvoltatori denumit Oare se poate?

De la cei doi speakeri de la Vodafone am trecut la un speaker internațional, care ne-a prezentat cum Opera Mini a ajuns cel mai accesat browser de mobil în .RO. Asta după spusele lui Christen Krogh, de la Opera Software. Opera Mini a plecat de la o idee simplă și care a încercat să spună ceva pentru utilizatorii de internet. “Cum ar fi dacă internetul ar ajunge accesibil tuturor persoanelor?”

Am aflat din prezentarea lui că internetul schimbă vieți (vezi WikiLeaks), că accesul la internet momentan nu este egal (sunt 7 miliarde de oameni în lume și doar o treime din aceștia au o conexiune constantă la internet) și că este dificil să produci nenumărate rețele 3G pentru că infrastructura nu te ajută în unele cazuri.

Știați că la început Opera era o companie mică de software care spera să se bată cu Microsoft și Netscape și că prima versiune a browser-ului încăpea pe un floppy disk? Și că viziunea celor de la  Opera e ca toată lumea de pe planetă să aibă acces la internet.

Apoi sesiunea de inspirație. Acolo am aflat poveștile lui Ivan Patzaichin din copilăria/adolescența în Mila 23 (unde am ajuns și eu în Redescoperă România), despre ce a însemnat Rowmania pentru Tulcea și că acest proiect se vrea a fii o infrastructură pentru turismul Deltei Dunării și pentru păstrarea întregului ecosistem intact. Cristina Bazavan ne-a vorbit de blogging ca un lucru serios și căruia trebuie să-i acordăm atenție dacă vrem să facem ceva cu el. Am aflat că blogul se gândește la fel ca o revistă și că toate campaniile în care a intrat au fost ori cu scop cultural ori educațional. Și trebuie să avem curajul să stăm liniștiți când este necesar și să ne implicăm când trebuie.

Din prezentarea lui Petreanu am reținut că banii sunt încă la TV (vreo 64%) și dacă vrem să schimbăm lucrul acesta trebuie să aducem “Family Entertainment-ul” din mediul clasic în online, iar presa ar trebui să facă ceva ca să poată ajunge în slujba publicului. Că momentan nu face asta.

Trecând la lucrurile  din tabăra de problogging, unde știu că dacă muncesc o să ajung acolo într-o bună zi, totul începe cu un blog. Principalul obiectiv al celor care se apucă de blogging este să facă bani. Toată lumea se așteaptă să existe o rețetă magică despre cum ai putea să faci asta. Ei bine, nu există. Sunt doar niște pași/lecții care ar trebui respectați ca să te poți numi problogger și să faci bani din campanii.

De la Bobby Voicu am aflat că problogging înseamnă business, că trebuie tratat ca atare și cumva trebuie să pornești de la sfârșit pentru a reuși (un fel de reverse engineering). Alte lucruri importante: trebuie să fii de încredere și nu uita niciodată să facturezi. Dan Dragomir ne-a vorbit despre eternul “Content is King” și că acest conținut pe care îl generăm trebuie să se diferențieze în online și că trebuie să știi despre ce vorbești. Piticu ne-a zis ca nu există o strategie de promovare a blogului. Doar trebuie aplicate lucrurile pe care le învățăm, să avem o pasiune pentru scris și să interacționăm cu comunitatea formată. Am aflat și misterul “De ce își dă Piticu like la postări”. Promovarea se face prin postări și răspândirea mesajului prin rețelele sociale. Dacă nu te promovezi tu, cine altcineva să te promoveze?

De la Zoso am aflat foarte multe lucruri ieri, dar vă împart doar câteva din simplul motiv că tot ceea ce am auzit ieri sunt lucruri spuse și iar spuse, evident neînțelese de unii și învățate de alții pe la conferințe.

Top 5 erori care le fac începătorii

– Nu vor să spună cine sunt

– Lipsa opiniei și repetarea informației

– Monetizarea imediată

– Lipsa conținutului/Prea ocupat cu SEO sau Social Media

– Nume de domeniu prost ales.

De la el am aflat că singurele subiecte care prind la public sunt cele legate de sănătate, igienă personală și dezvoltare personală (fără NLP).

Din panelul 2 am aflat despre Sampler.ro de la Haotik și ce vrea el să facă cu platforma, de la Alex Cristache am aflat că dacă vrei să ai un design profesional pentru blogul tău apelează ori la o agenție ori cumpără o temă custom. De la Ștefan Stroe am aflat că brand-ul personal este mai important decât blogul. Andrei Roșca ne-a prezentat cum să lucrezi cu brandurile și să supraviețuiești procesului (semnează contractele repede și nu accepta campanii pentru 2 branduri concurente în același timp), iar Costin ne-a explicat că trebuie să ne focusăm pe conținut, să vindem direct și să știm unde sunt banii.

Trăgând linie peste toată sesiunea de problogging am rămas cu următoarele lucruri:

– problogging=business

– creează o strategie de conținut

– focus pe conținut și nu trafic

– arată că ești de încredere prin respectarea unui deadline  – Livrează la timp

– Nu înjura branduri pe blog

– Aplică lucrurile învățate

– Diferențiază-ți conținutul

– Ieși și cunoaște oameni

– Spune cine ești și redactează opinia proprie

– Scrie despre evenimentele la care mergi.

– Nu uita să facturezi!

Desigur, după toate prezentările au urmat premiile Webstock, prilej de caterincă și aplauze. Nu am să vă spun decât că unele dintre predicțiile mele s-au adeverit, că Leo Burnett au plecat cu tolba plină de premii prin iLeo, The Geeks și Starcom iar toți câștigătorii îi puteți găsi aici. Oficial Webstock 2011 s-a terminat târziu în noapte cu o petrecere cu karaoke și bere. Cum stă bine întotdeauna.

Experiențe personale: Să învaț să mai stau de vorbă cu unii cu alții (Zoso chiar nu mușcă), Bogdana multumește de câte ori poate, să-l învâț pe Irimia să folosească un smartphone și să-i dau un șut în fund că-i antisocial și să nu uit tot ce-am învățat din prezentări.

Mulțumirile merg la echipa Evensys și la Cristian Manafu pentru organizarea perfectă a unui eveniment indispensabil pentru industria online din România. Să ne vedem cu bine și la ediția viitoare.

 

10 years ago

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *