Vă trimit gratis în tribuna 2.0

Știți cei ală rugby, corect?

În afară de sport, evident.  Hai că vă zic eu. Rugby-ul e jocul acela de țărani, jucat de niște gentlemani, față de fotbal care-i jocul de gentlemani jucat de țărani. Sau cel puțin așa am înțeles eu dintr-o zicală de la un meci de rugby. Și nu se joacă cu o minge ci cu un balon oval (la fel ca fotbalul american).

Ideea stă în felul următor. România organizează între 8-17 iunie, IRB Nations Cup, o competiție inițial creată pentru pregătirea naționalelor pentru turneele finale la care participau. De prin 2007, competiția e organizată constant de Federația Română de Rugby, ca un demers al promovării acestui sport la noi (unde fie vorba nu-i la fel de popular ca fotbalul sau handbalul).

Bun. Ca să fie treaba treabă, de mâine încep meciurile. Și am de dat o invitație dublă valabilă pe toată durata competiției. Adică puteți intra free la toate meciurile în Tribuna 2.0 (pe 8, 12 și 17 iunie). Nu de altă, dar Chinezu și compania o să vă primescă cu brațele deschise în tribună și poate prindeți și o bere rece de la Stejar.

Programul meciurilor e următorul:

Vineri, 08 iunie

  • Romania v Uruguay – 16.00
  • Rusia v Italia A – 18:00
  • Portugalia v Argentina Jaguars – 20:00

Marți, 12 iunie

  • Portugalia v Italia A – 16:00
  • Romania v Argentina Jaguars – 18:00
  • Rusia v Uruguay – 20:00

Duminică, 17 iunie

  • Rusia v Argentina Jaguars – 16:00
  • Portugalia v Uruguay – 18:00
  • Romania v Italia A – 20.00

Din experiența unui om ajuns pe la câteva meciuri din astea și care înainte să ajungă pe un stadion de rubgy știa doar de ceva meciuri din Turneul celor 6 Națiuni, văzut pe la TV prin copilărie/adolescență, eu zic că merită să mergeți. Mai ales dacă sunteți fani ai sportului.

Apropo, meciurile au loc pe Stadionul Arcul de Triumf, uite aici.

Acum dacă vreți să mergeți la veniți la meciuri, câmpul de comentarii vă stă la dispoziție. Și mâine tragem la sorți ce și cum. Evident, n-ar strica un share sau retweet din partea voastră.

Nu de alta, dar sportul românesc, oricare ar fi el are nevoie constantă de promovare. În România nu există numai fotbalul, sunt o mulțime de alte sporturi interesante.

9 years ago

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *